Dreame X60 Ultra Complete: noua definiție a unei case bine îngrijite
Casă şi familie · Acasa / 24.07.2026

„Omul sfințește locul” este una dintre expresiile cu care mulți dintre noi am crescut. Ea ne-a învățat că o casă îngrijită vorbește despre responsabilitate, grijă și respect pentru spațiul în care trăim. Dar, odată cu această lecție, am moștenit și o convingere mai puțin vizibilă: că odihna trebuie meritată. Mai întâi termini lista de treburi. Abia apoi îți permiți să te relaxezi. Aproape fără să ne dăm seama, am ajuns să asociem grija cu efortul și odihna cu ceva ce trebuie câștigat.

Poate că, în 2026, proverbul ar suna puțin diferit: omul sfințește locul, iar aspiratorul robot îi dă o mână de ajutor. Dacă tehnologia poate prelua o parte dintre treburile repetitive, nu înseamnă că ne pasă mai puțin de casa noastră. Înseamnă doar că alegem să investim timpul câștigat în alte lucruri: o cafea băută fără grabă, o plimbare, o carte începută de prea mult timp sau, pur și simplu, câteva minute în care nu facem nimic.

Nu pentru că tehnologia înlocuiește grija, ci pentru că o exprimă altfel. Dacă mult timp am trăit cu impresia că trebuie să facem totul singuri, astăzi tot mai mulți oameni aleg să lase tehnologia să preia activitățile repetitive, pentru a face loc celor care chiar contează. Specialiștii numesc această tendință Relief of Missing Out: bucuria de a renunța, din când în când, la presiunea de a le face pe toate și de a descoperi că, uneori, cel mai valoros lucru pe care îl poți câștiga este liniștea.

În acest context, produse precum Dreame X60 Ultra Complete nu schimbă doar felul în care facem curățenie, ci și felul în care ne raportăm la ea. Pentru că o casă bine îngrijită nu mai înseamnă să faci totul singur.

Curățenie inclusiv în locurile greu accesibile

Oricât de minuțioasă ar fi curățenia de weekend, există întotdeauna câteva locuri care rămân pentru „data viitoare”: sub pat, sub canapea sau sub mobilierul foarte jos din bucătărie. Cu un design ultra-subțire de doar 79,5 mm și sistemul de navigare retractabil

  VersaLift™, Dreame X60 Ultra Complete poate ajunge cu ușurință în aceste spații, fără ca ca mobilierul să fie mutat.

Iar pentru că o casă locuită înseamnă și praguri, covoare sau diferențe de nivel, sistemul inteligent de navigație îi permite să se adapteze în timp real spațiului și să depășească obstacole de până la 8,8 cm (trepte duble) sau 4,5 cm (trepte simple), fără ca sesiunea de curățenie să fie întreruptă.

Dincolo de mobilitate, performanța rămâne unul dintre cele mai importante criterii atunci când alegem un aspirator robot. Cu o putere de aspirare de până la 35.000 Pa (35 kPa), una dintre cele mai ridicate din această categorie, X60 Ultra Complete colectează eficient praful fin, părul de animale și murdăria care se acumulează zilnic în zonele intens circulate ale locuinței.

Bateria de 6.400 mAh permite curățarea eficientă a locuințelor mai mari într-o singură sesiune, fără întreruperi pentru reîncărcare.

O casă reală, nu un showroom

Există cabluri uitate pe podea, jucării, boluri pentru animale sau obiecte lăsate în grabă în mijlocul camerei. Cu ajutorul celor două camere AI și al tehnologiei laterale cu lumină structurată 3D, X60 Ultra Complete recunoaște aceste obstacole și își adaptează traseul în timp real, fără să fie nevoie de „pregătirea” prealabilă a locuinței.

Pentru cei care au un animal de companie, curățenia vine și cu o provocare în plus: părul care se adună zilnic pe podele, covoare și mobilier. Tocmai de aceea, Dreame X60 Ultra Complete este echipat cu sistemul HyperStream™ Detangling DuoBrush 2.0, dezvoltat pentru a preveni acumularea și încurcarea firelor de păr aspirate, contribuind la menținerea performanței de aspirare pe termen lung și reducând nevoia de întreținere manuală.

Sistemul Dual Omni-Scrub combină mopurile termice, o forță de apăsare de 15 N, o viteză de rotație de 230 RPM și temperaturi de până la 40°C în timpul spălării pentru a îndepărta mai eficient grăsimea și petele persistente. În plus, brațele flexibile duble îi permit să ajungă mai aproape de margini și colțuri – zone care, de multe ori, necesită intervenție manuală.

Curățenia nu se termină odată cu aspirarea

Curățenia nu se încheie odată ce robotul și-a terminat traseul prin casă. Pentru ca experiența de curățenie să fie cât mai lipsită de griji, stația inteligentă de andocare se ocupă și de întreținerea lui. Umple automat rezervorul de apă, adaugă soluția de curățare, golește recipientul de praf și spală mopurile cu apă fierbinte de până la 100°C, astfel încât intervenția utilizatorului să fie redusă la minimum.

Poate că aici se vede cel mai bine cum s-a schimbat și sensul zicalei „omul sfințește locul”. Grija pentru casă nu se măsoară doar în timpul și efortul pe care le investim, ci și în alegerile care ne permit să ne bucurăm mai mult de ea.

În fond, poate că acesta este cel mai mare avantaj al lui Dreame X60 Ultra Complete. Nu doar că aspiră, spală și se orientează inteligent prin casă, ci că ne amintește un lucru pe care îl uităm prea des: odihna nu ar trebui să fie recompensa pentru o listă de treburi dusă la capăt. Uneori, este suficient să îți dai voie să te bucuri de timpul liber, în timp ce tehnologia are grijă de restul.

X60 Ultra Complete face parte din ecosistemul smart dezvoltat de Dreame și este disponibil în România la principalii retaileri și parteneri autorizați ai brandului, precum eMAG, Altex, Flanco și evoMag: https://bit.ly/4vDKc7P.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro