Sănătatea ta. Efectele nocive ale prafului din locuință. Află care sunt!
Praful este peste tot în jurul tău. Îl respiri când mergi pe stradă, când stai la o cafea cu prietenele, când probezi o rochie în cabina de probă, când te uiți la televizor, când dansezi în club și chiar atunci când dormi. Cu alte cuvinte, nu ai unde să fugi de praf. Te urmărește și insistă să-l inhalezi indiferent cât de mult te-ai opune.
Efectele nocive ale prafului sunt îngrijorătoare și, deși nu îl poți stârpi pentru totdeauna, cel puțin ai la dispoziție câteva modalități prin care îi poți diminua consecințele.De unde vine praful din casă?
Cu siguranță te-ai întrebat cel puțin o dată până acum de unde se poate aduna atât de mult praf în casă, deși nu ai ținut ferestrele deschise. Praful este format din particule atât de fine, încât nu are nevoie de un geam deschis pentru a pătrunde în casă. Aproximativ 60% din compoziția prafului din casă provine din praful atmosferic care există în mod natural în locuință, dar și pe care îl aduci de afară. Praful de afară se lipește pe față, mâini, haine, păr și încălțăminte, astfel că nu ai cum să nu îl aduci în casă.
Restul de aproape 40% este format, printre altele, din reziduuri ale corpului uman (păr, celule moarte etc), scame din țesături, praf adunat în piesele de mobilier, acarieni și alte particule fine.
Astfel, chiar și atunci când ești plecată de acasă și geamurile rămân închise, tot vei găsi un strat gros de praf depus pe mobilier. Studiile arată că un gram de praf conține până la 700 de miliarde de particule.
Efectele nocive ale prafului din casă
În mod normal, praful din casă nu declanșează boli periculoase, mai ales dacă nu ai probleme respiratorii, cum ar fi astmul. Dar sunt și situații în care praful pe care îl respiri acasă îți dăunează mai mult decât crezi, mai exact îți poate declanșa o alergie, cunoscută sub denumirea de alergie la acarieni.
Astfel, atunci când cantitatea de praf depășește gradul tău de suportabilitate, este posibil să te confrunți cu strănuturi spontane, rinită alergică, dermatită atopică și sensibilitate oculară (mâncărime, ochi care lăcrimează fără motiv).
În cazul în care suferi de astm, praful din locuință nu face altceva decât să-ți agraveze starea. Astfel, nu ar trebui să te mire dacă te trezești noaptea tușind, strănutând și suferind de rinoree.
Este foarte posibil ca aceste simptome să nu fie puse pe seama prafului din locuință, de aceea este bine să consulți un medic alergolog. După ce va elimina posibilele cauze ale alergiei tale, îți poate spune dacă praful este vină.
Ce poți face pentru a diminua efecte nocive ale prafului
După cum spuneam, nu ai cum să scapi definitiv de praful din casă, însă trebuie, pe cât posibil să-i reduci prezența. Aspiră de cel puțin două ori pe săptămână și folosește o mască chirurgicală de fiecare dată când faci curățenie. În acest fel, previi inhalarea particulelor nocive.
De asemenea, schimbă des lenjeria de pat, aspiră și curăță salteaua, spală des perdelele, aspiră tapițeriile mobilierului și nu în ultimul rând, investește într-un aparat de purificat aerul.