Ce e în mintea unei pisici?
Adoptarea unei pisici poate presupune nenumărate ore de distracție, însă și destul de multe responsabilități, mai ales dacă stai singură.
Pisicile iubesc libertatea, liniștea și, s-ar putea să fi observat până acum, manipularea stăpânilor. Nu te poți juca mereu cu pisica ta, iar câteodată nici nu știi ce vrea o pisică de la tine, indiferent dacă este a ta sau nu. Însă te-ai gândit vreodată cu adevărat ce e în mintea unei pisici? Dacă nu, te ajutăm noi. Iată câteva dintre gândurile care se regăsesc în mintea unei pisici!
7 situații din mintea unei pisici
1. "Sunt regina acestei case."
În momentul în care ești obosită sau stresată, vrei să stai pe canapea să te relaxezi, uitându-te la televizor sau citind o carte, însă canapeaua este mereu ocupată când vrei să stai pe ea. Iar când trezești mica felină și încerci să o muți, există mari șanse să se enerveze și să nu vrea să se dea la o parte.
2. "Ai murit?"
Este luni dimineață, ora 4:00. Te trezești din cauza acelor lăbuțe care trec peste tine. Nu te speria, pisica ta încearcă să verifice dacă mai trăiești și are grijă să nu întârzii la birou. Ai observat cum te trezește în fiecare dimineață ca un ceas cu alarmă, cu toate că te-ai mai bucura de încă o oră de somn?
3. "Este timpul să ne jucăm de-a v-ați ascunselea."
Pisicilor nu le place foarte mult apa. De fiecare dată când vrei să-i faci baie pisicii tale, s-ar putea să o cauți minute în șir. Știe când să se ascundă, așa că înainte de a da drumul la apă, caută pisica!
4. "Surpriză!"
Ți-ai pregătit o cadă cu apă fierbinte și esențe parfumate, iar pisica se plimbă prin casă. Însă recunoști acel miros urât. Surpriză! Acum trebuie să cureți nisipul din litieră înainte de a face baie.
5. "Este timpul să ne jucăm!"
Atunci când faci curat în casă, micul tău ghemotoc de blană nu poate sta liniștit nici pentru o secundă. Pisica ta nu încearcă să te ajute. Aceasta înțelege doar că vrei să te joci cu ea, așa că nu te supăra când va alerga după tine, imediat ce ai spălat pe jos.
6. "Ai înnebunit?"
Atunci când ești fericită, sari, dansezi și multe alte lucruri, iar pisica ta doarme, s-ar putea să o sperii destul de tare.
7. "Aruncă imediat aspiratorul!"
Aspiratorul este dușmanul de moarte al pisicii tale. În general, pisicilor le este frică de toate zgomotele puternice.