Pot câinii să mănânce vinete?
Casă şi familie · Animale / 21.01.2019

Deși fac parte din categoria legumelor, probabil că nu ești sigur dacă este indicat ca și câinii să mănânce vinete. Află dacă ar trebui sau nu să incluzi vinetele în meniul câinilor.

Nu este deloc o problemă dacă vrei să-i dai câinelui tău din când în când să guste din ceea ce mănânci și tu, dar trebuie să fii atent la ingrediente pentru a preveni efectele negative asupra patrupedului. Vinetele au o reputație mixtă în rândul medicilor veterinari, așa că este bine să înțelegi care sunt riscurile potențiale în cazul în care câinele a luat o bucată de pe farfuria ta. 

 
Este sigur să introduci vinete în alimentația câinilor?

Consumate în cantități mici, vinetele nu sunt problematice pentru câini, la fel ca și celelalte alimente din meniul specific oamenilor. Vinetele fac parte din familia solanaceelor, care au un potențial de toxicitate pentru oameni și câini. În aceste condiții, trebuie să fii precaut în ceea ce privește consumul de vinete deoarece câinele tău ar putea avea reacții alergice. Alte legume precum dovleceii sau spanacul au o șansă mult mai redusă de a provoca simptome alergice în rândul câinilor. 
În ciuda acestor considerente, vinetele pot fi utile în cadrul meniului câinilor, așa că nu te grăbi să le eviți cu desăvârșire. Nu au numai componente cu potențial de toxicitate, ci și fibre, care joacă un rol esențial în normalizarea digestiei atât pentru oameni, cât și pentru câini. Vinetele sunt surse bune de vitamine din complexul B, potasiu, vitamina K și diferiți compuși fenolici, care vor proteja câinele împotriva declanșării diferitelor afecțiuni cronice. 
Nu te lăsa descurajat de riscurile potențiale, ci învață să incluzi vinetele în mod responsabil în meniul câinelui tău. 

 
Cum să-i dai vinete câinelui?

Cea mai bună variantă pentru a începe să-i dai vinete câinelui este să le integrezi în meniul lui foarte lent. Dă-i numai o bucată o dată și fii atent la modul în care reacționează câinele, în special dacă apar probleme digestive, diaree sau stare de vomă. Ai grijă să gătești vinetele înainte de a i le da câinelui deoarece aroma bucăților crude nu va fi prea atractivă. În timp ce le gătești evită condimentele sau diferite arome pentru a preveni reacțiile adverse în cazul câinelui.
Dacă observi că patrupedul reacționează foarte bine după bucata de vânătă pe care a încercat-o poți să-i mai dai una sau ai putea chiar să transformi vinetele într-o gustare destul de frecventă din dieta lui, având în vedere beneficiile pentru sănătate.

 
Pot câinii să consume frunzele de vinete?

Există un mic risc de alergii atunci când câinii consumă vânăta, dar în ceea ce privește frunzele șansele de efecte negative sunt mult mai ridicate. Explicația este faptul că în frunze concentrația de compuși toxici este mult mai mare, iar reacțiile adverse ar putea fi severe și în unele cazuri este posibil să provoace decesul câinelui. Dacă deja cultivi vinete în grădina ta, ai mare grijă să nu se apropie câinele de frunzele lor deoarece sunt foarte periculoase pentru el.

 
Reacții alergice la vinete în rândul câinilor

Unele dintre simptomele alergice frecvent întâlnite sunt iritațiile, senzația de mâncărime, diareea, durerile abdominale sau starea de vomă. Printre simptomele grave de tip alergic se numără dificultățile de respirație sau umflăturile localizate pe orice zonă a corpului. 
Dacă observi simptome de acest tip trebuie neapărat să duci câinele la medicul veterinar pentru un consult. Intervenția rapidă a unui specialist va minimiza riscurile și va contracara  severitatea alergiei. În situația în care câinele a trecut printr-un asemenea episod alergic sever, este recomandat să eviți vinetele complet, precum și celelalte legume din familia solanaceelor.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro