Staţiuni de schi din străinătate convenabile la preţ pentru luna februarie
Casă şi familie · Bugetul familiei / De Dana Saporan, 18.01.2014

Dacă în luna ianuarie îți refaci bugetul afectat de sărbătorile de iarnă, în februarie, odată cu Ziua Îndrăgostiților și echivalentul său românesc, Dragobetele, îți permiți să îți faci din nou planuri de vacanță.

Tu și familia ta sunteți schiori împătimiți? Sau poate vă doriți sa fiți inițiați în tainele schiatului? Oricare ar fi situația, iată câteva oferte convenabile în stațiunile faimoase de schi din strainatate, valabile în luna februarie 2014!

Stațiuni de schi în Austria

Când spui "schi", te gândești imediat la cei 22.000 km de pârtii pe care îi cuprind munții Austriei. Această țară este destinația preferată a amatorilor de schi, și pe bună dreptate, grație calității înalte a pârtiilor de schi pe care le oferă, cât și a serviciilor ireproșabile și a peisajului care îți taie răsuflarea.


Poți petrece un sejur la schi în luna februarie în regiunea Alberg, cea mai faimoasă în acest sens din Austria, care include și renumita stațiune de schi St. Anton.

O variantă excelentă de cazare o reprezintă hotelul Kertess, de 4 stele, amplasat la 600 m de centrul stațiunii St. Anton și aproape de stația de ski bus. Un sejur de 7 nopți la acest hotel, în perioada 1 februarie - 14 martie 2014, costă 889 euro/persoană, cu loc în cameră dublă și demipensiune, prin agenția Zanzy Tour. Transportul până la destinație nu este asigurat.


Oferte grozave de vacanțe la schi în luna februarie găsești și în regiunea Europa Ski, cu a sa comună pitorească Kaprun și orasul balnear Zell am See. La un preț foarte convenabil, poți petrece un sejur de 7 nopți, fără masă, în apartamentele Domizii, cotate cu 3 stele, în Kaprun. Închirierea unui apartament pentru 3 persoane, în perioada 1 februarie - 8 martie 2014, costă 413 euro, iar a unuia pentru 4 persoane, în aceeași perioadă, 574 euro.

Clădirile de apartamente sunt amplasate la 400 m de centrul stațiunii Kaprun, într-o zonă liniștită, și la circa 300 m de instalațiile care fac legătura spre ghețarul Kitzsteinhorn și spre Maiskogel.


Stațiuni de schi în Franța

Chamonix este cu siguranță cea mai faimoasă stațiune de schi din Franta, luxoasă și rafinată, ce include una dintre cele mai lungi pârtii de schi din lume - Vallee Blanche - de circa 24 km. Poți petrece o vacanță grozavă la schi în luna februarie (8 februarie - 1 martie) la hotelul Les Balcons de Savoy, de 4 stele, contra sumei de 245 euro/zi (cazare într-un studio) în condițiile unei șederi de minim 5 nopți.

Hotelul este situat la 3 minute de mers pe jos de centrul stațiunii și în apropierea teleschiului care duce la Brevent-Flegere, la altitudinea de 2525 m.


Stațiuni de schi în Bulgaria

Poate cea mai convenabilă și accesibilă variantă de vacanță la schi o reprezintă cea a unui sejur în Bulgaria, într-una dintre stațiunile sale: Bansko, Borovets, Razlog sau Pamporovo.

De pildă, poți alege să îți petreci vacanța în luna februarie la apartamentele Regnum, de 4 stele, din stațiunea de schi Bansko, situate aproape de centrul stațiunii. În perioada 14 ianuarie - 28 februarie 2014, cazarea într-un Executive Suite, pentru 2 persoane, costă 99 euro/noapte, micul dejun fiind inclus. Tot în această ofertă intră și accesul la un shuttle bus până la stația de schi
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro