30
Copiii urăsc nunțile! Cele mai amuzante 30 de imagini
Casă şi familie · Copii / 22.05.2020

Să „târăști” după tine un copil la tot ceea ce înseamnă o nuntă în zilele noastre este o adevărată provocare.

Trebuie să recunoaștem: chiar și noi, adulții, facem față cu greu pregătirilor de dinainte de nuntă, ședințelor foto la care trebuie să participăm în calitate de invitați, drumurilor de acasă la starea civilă, de la starea civilă la biserică și de la biserică la restaurant. Toate astea în timp ce porți pantofi care îți fac bătături și haine incomode pe care te străduiești să nu le șifonezi.

Dacă nu ar fi normele sociale și aparențele pe care ne străduim atât de mult să le păstrăm, sigur ne-am tolăni și noi pe scaune și am trage un pui de somn, cum fac copiii.
 
Dacă adulții înțeleg (oarecum) logica din spatele tuturor ritualurilor și evenimentelor care au loc în timpul unei nunți, copiii nu dau doi bani pe ele și evident că se plictisesc peste măsură.

Citește și: 30 de idei de mic dejun cu ouă pentru copii. Sunt super haioase!


Pe de altă parte, oboseala își spune cuvântul, la fel și dulciurile furate pe ascuns de la candy bar. Rezultatul? Un copil cu care nici cel mai bun specialist în parenting nu are nicio șansă să se înțeleagă. Dar există și o parte bună în toată această poveste. Este vorba despre fotografiile extrem de amuzante care îi surprind pe micii invitați în cele mai haioase ipostaze.

Pentru că puțin le pasă de părerea celorlalți și de dorințele mirilor sau ale părinților, micuții adorm la slujbă, joacă șotronul pe trena miresei, scot limba la cine au chef și se ascund pe sub mese. 

Descoperă câteva dintre cele mai amuzante fotografii de nuntă în care copiii chiar fac lucruri trăsnite.

Foto: worldsbestweddingphotos.com
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro