Educaţie. Legătura dintre mamă şi copil, consolidată prin joc şi cunoaştere

Copii / 16.01.2016

Specialiştii au arătat că jocul este o metodă plăcută, dar şi foarte eficientă, prin care copilul acumulează noţiuni şi capătă deprinderi.

Legătura puternică dintre copil şi mama sa face ca mama să fie partenerul preferat în activităţile zilnice, mai ales în prima parte a copilăriei. Mama este cea care “îi deschide ochii” micuţului, arătându-i şi explicându-i toate obiectele din mediul înconjurător. Dornică să deschidă orizonturi pentru copilul său, mama îi poate citi poveşti încă de la cea mai fragedă vârstă. Prin lectură, omuleţul va cunoaşte lumi, tipuri de personalităţi, întâmplări, situaţii, va “călători”, dezvoltându-şi din plin imaginaţia, arată Corina Tanasiciuc, de la
Smart Education.

În afară de lectură, jocul nu trebuie să lipsească din activităţile zilnice comune ale mamei şi copilului. Fiind atât de iubit de copil, jocul va consolida o dată în plus relaţia acestuia cu mama şi va avea beneficii în dezvoltarea emoţională a copilului. Cu siguranţă vă amintiţi un moment din copilăria voastră, în care eraţi cu zâmbetul larg pe buze în toiul unui joc împreună cu mama. Gândiţi-vă ce simţiţi acum, la momentul amintirii. Jocul dintre mamă şi copil capătă valoare de ancoră pentru o stare de bine, de încredere.


Beneficiile jocului sunt enorme şi pe latura de învăţare. De la jocurile prin care potrivim forme geometrice, la vârsta de 1 – 2 ani, până la jocurile de găsit cât mai multe cuvinte dintr-un anumit domeniu sau de inventat poveşti împreună, prin toate acestea mama îşi atrage copilul către învăţarea de lucruri noi. Sigur, ea va trebui să arate disponibilitate maximă, să fie prezentă acolo în toate sensurile. Astfel, copilul se va simţi într-un mediu sigur şi va asimila cât mai mult din experienţele trăite.  


În primul rând, mama trebuie să arate mereu interes şi empatie atunci când copilul doreşte să-i transmită ceva. Acest interes va încuraja o atmosfera de încredere, consolidând relaţia mamă – copil. Atât timp cât există încredere, îi va fi uşor să-şi atragă copilul către învăţare.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro