12 motive pentru care iubitul tău te urâţeşte
Casă şi familie · Cuplu / 27.08.2011

Poate că te face fericită, dar află că iubitul tău nu te face şi mai frumoasă. De fapt, el dăunează grav frumuseţii tale. Probabil, ai remarcat şi tu cum, la începutul relaţiei, te simţeai superb în pielea ta şi ştiai că el a picat pradă farmecelor tale.

Poate că te face fericită, dar află că iubitul tău nu te face şi mai frumoasă. De fapt, el dăunează grav frumuseţii tale. Probabil, ai remarcat şi tu cum, la începutul relaţiei, te simţeai superb în pielea ta şi ştiai că el a picat pradă farmecelor tale. Odată cu trecerea timpului parcă ţi-a pierit frumuseţea. Ai început să ai tot mai puţină încredere în tine şi ai ajuns cumva la concluzia că eşti mai prejos de tipele sexy după care întoarce el capul pe stradă. Îţi spui că frumuseţea ofileşte, doar că tu eşti încă tânără! Ce s-a întâmplat cu şarmul tău? E cazul să descoperi modurile în care un bărbat îşi urâţeşte iubita de-a lungul unei relaţii.


Poate că nu sunt toate atestate de specialişti, dar sigur te vei regăsi în cele 12 observaţii de mai jos. Dacă remarci că şi iubitul tău te urâţeşte, ia repede măsuri. Nu renunţa să fii frumoasă şi să te simţi bine în pielea ta!

1. Te îngraşi


Potrivit unui studiu care a analizat 10 mii de oameni pe o perioadă de 22 de ani, femeile se îngraşă în primii doi ani de căsnicie, în timp ce bărbaţii încep să adune kilograme la doi ani după un divorţ. Domnişoarele tind să slăbească în primele luni de relaţie, când se consumă foarte mult emoţional şi experimentează simptomele îndrăgostirii. Imediat ce se căsătoresc dobândesc un confort psihologic care le determină să mănânce mai mult. În plus, după căsătorie tinzi să ai mai multe atribuţii casnice, deci să stai mai mult pe acasă, acolo unde este şi... frigiderul, pe care orice soţie iubitoare îl umple cu alimente.


2. Faci economii la farduri şi haine

Într-o relaţie serioasă, în care partenerii pun banii la comun, bărbaţii au de comentat în privinţa ritualului de înfrumuseţare al femeii. Brusc, începi să te simţi vinavată că ai dat 50 de lei pe o cremă de faţă sau că te-ai vopsit la salon în loc să te vopseşti acasă. E normal să renunţi la extravaganţe, dar uneori tinzi să faci economii serioase la farduri, cosmetice sau haine, totul pentru a scăpa de gura iubitului, care nu înţelege decât prea târziu, (când te înşală!) cât de importante sunt aceste lucruri "superficiale".


3. Când mergi la el acasă îi foloseşti produsele din baie

La începutul unei relaţii, când încă nu locuiţi împreună, probabil că îţi petreci unele nopţi la el. În acest caz, ai mare grijă, căci te poţi "urâţi" în diverse moduri. Totul porneşte de la faptul că nu ai suficient loc în geantă să-ţi iei cu tine toate acele lucruri de care ai nevoie. Aşa că ajungi să... foloseşti şamponul lui pentru păr excesiv de gras, care îţi deteriorează firul de păr, să foloseşti lama lui de ras (aproximativ (40% dintre femei fac asta, deci nu te jena), să foloseşti săpun când faci duş, ceea ce îţi poate usca pielea şi să te mulţumeşti cu demachiantul pe post de cremă pentru corp, când ieşi de sub duş.


4. Adormi în braţele lui machiată

Un alt obicei pentru relaţiile abia începute, când pasiunea este atât de mare în dormitor, ţi-e greu să mai ajungi după aceea la baie să te demachiezi corespunzător. Acest lucru duce la îmbătrânirea pielii, la îngrăşarea tenului şi la apariţia coşurilor.

5. Dormi cu faţa pe cearşafurile lui sau în acelaşi cearşaf în care aţi făcut sex

E important să schimbi o dată la două săptămâni faţa de pernă pe care pui capul. De ce? Pentru că este purtătoare de bacterii care dăunează tenului tău. Aşa că fii atentă cât de des schimbă noul tău iubit cearşafurile! Nici cearşafurile sleite după o noapte de sex nu reprezintă cel mai propice mediu de dormit pentru pielea ta. Nu e romantic, dar e sănătos să schimbaţi cearşafurile după!

6. Îi urmezi sfaturile "fashion"

Unele femei se ghidează după sfaturile partenerului când îşi aleg hainele din magazine sau o ţinută pentru o seară deosebită. Există trei motive pentru care vei arăta îndoielnic urmând sfaturi lui: e bărbat şi nu se pricepe la "chestii femeieşti", dinadins îţi propune să îmbraci haine care nu te avantajează, ca să fie el singurul bărbat care ştie cât de frumoasă eşti sau alege hainele cele mai ieftine, fără să-l intereseze croiala.

7. Preferă să vă uitaţi televizor, decât să alergaţi în parc

Şi voi aveţi o viaţă de cuplu monotonă, care presupune multe seri pe canapea? Nu lăsa comoditatea lui să-ţi afecteze silueta. Ce dacă el n-are chef să alerge sâmbătă dimineaţa şi preferă să doarmă până la prânz? Ieşi singură la plimbare şi ai grijă de fizicul tău!

8. Te îndepărtezi de prietene, ca să fii mereu cu el


Cea ce înseamnă că nu mai petreci timp cu fetele care obişnuiau să te inspire cu stilul lor şi să te sfătuiască... Se ştie că între femei există o competiţie tacită care se intitulează: "Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară?" Dacă nu mai ieşi cu prietenele, vei uita de comparaţii şi complimente, magazine şi cabine de probă... Oricât ai nega, îţi pierzi din feminitate.

9.Nu mai ai timp să fii frumoasă

Bărbaţii ar trebui să înţeleagă că femeile au nevoie de timp suplimentar pentru coafură, machiaj şi îmbrăcat. De ce? Pentru că nu sunt chiar atât de uşor de călcat costumele şi cămăşile lor! În plus, aplicarea tuşului la linia genelor sau rularea dresul chiar trebuie făcute cu tact! Aşa că, dacă vă pregătiţi pentru o petrecere, spune-i să nu te mai grăbească atâta, asta dacă nu cumva vrea să înveţe el cum se calcă pantalonii la linie.

10. Te lasă însărcinată

Deşi primeşti vestea cu mare bucurie, iar lunile de sarcină şi venirea pe lume a copilului îţi luminează viaţa, trebuie să recunoşti că în ceea ce priveşte capitolul frumuseţe ai prefera să arăţi ca înainte...

11. Te iubeşte prea mult

Alteori, singura lui vină este că te iubeşte prea mult, ceea ce atrage după sine faptul că nu te mai epilezi iarna sau că nu mai porţi lenjerie sexy în pat. E uşor să te culci pe-o ureche şi să nu mai ai grijă de tine. Nu pica în această capcană!

12. Hormonii lui te fac să pari mai urâtă

S-a demonstrat ştiinţific: un bărbat eliberează în timpul orgasmului anumiţi hormoni, care îl fac să nu-şi mai vadă partenera la fel de atrăgătoare pe cât era la începutul partidei de sex. Iar aici, chiar că e numai vina lui!
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro