Mama nu l-a plăcut de la bun început pe Alexandru. Zicea că nu e de nivelul meu pentru că nu avea studii superioare. Şi acum, la doi ani după ce a murit, mama încă se opune acestei relaţii, făcându-ne viaţa un calvar, prin întâmplări incredibile pe care nici mie nu-mi vine să le cred când le povestesc. Şi totuşi, de doi ani de zile eu nu mă pot muta împreună cu iubitul meu, din cauza spiritului mamei mele nemulţumite.

Mama nu l-a plăcut de la bun început pe Alexandru. Zicea că nu e de nivelul meu pentru că nu avea studii superioare. Şi acum, la doi ani după ce a murit, mama încă se opune acestei relaţii, făcându-ne viaţa un calvar, prin întâmplări incredibile pe care nici mie nu-mi vine să le cred când le povestesc. Şi totuşi, de doi ani de zile eu nu mă pot muta împreună cu iubitul meu, din cauza spiritului mamei mele nemulţumite.

Mama mi-a controlat întotdeauna viaţa. Fiind văduvă şi nevoită să crească singură un copil, şi-a canalizat spre mine toată atenţia, dragostea sufocantă câteodată şi pretenţiile. Întotdeauna a avut pretenţii de la mine, să fiu cea mai bună, să iau premii, să fiu cochetă, aranjată când ies din casă ca pentru o ocazie, fie că mă duceam doar la pâine. Ea era o perfecţionistă. Am crescut aşa în limitele impuse de ea până la 24 de ani, până când l-am cunoscut pe Alexandru şi mi-am dorit să devin independentă.

 
Mă îndrăgostisem şi multe din regulile mamei contraveneau cu noile mele sentimente. Ea nu l-a plăcut pe el pentru că, fireşte, nu era perfect, aşa cum îmi cerea mie să fiu. Ne-a pus tot timpul piedici şi avea tot timpul o vorbă pe care n-o s-o uit niciodată: „o să fii cu băiatul ăsta numai peste cadavrul meu!”.

Predicţia ei macabră s-a dovedit până la urmă reală. La vreo doi ani după ce l-am cunoscut pe Alexandru, mama a făcut un atac cerebral şi a murit, după o scurtă suferinţă. Am fost în stare de şoc. Pentru prima dată eram singură, fără persoana care-mi controlase, îngrădise şi ghidase toată viaţa. O vreme n-am ştiut ce să fac, apoi am început să cred că tot răul e spre bine, relaţia cu Alexandru era în sfârşit liberă să se desfăşoare.

La început Alexandru s-a mutat în casa mea părintească. În ziua în care el a intrat cu valiza pe uşă s-a crăpat cu un zgomot infernal oglinda de pe peretele din sufragerie. O crăpătură de sus până jos, nejustificată. N-a fost cutremur, nu s-a trântit nimic, oglinda aia stil veneţian era acolo dinainte de a mă naşte eu. De ce tocmai atunci s-a găsit să se crape?

M-am speriat, fireşte, mai ales că în popor se ştie că oglinda spartă e semn rău. Alexandru a zis să nu exagerăm cu superstiţiile şi ne-am apucat s-o demontăm. În timp ce o demontam s-a spart în sute de cioburi, iar Alex s-a tăiat rău la mână. De la accidentul ăsta a rămas cu degetul mare de la mâna dreaptă imobil, ceea ce îl incomodează la lucru.

Am trecut peste asta până la urmă şi ne-am văzut de viaţă. Totuşi eu am început să am coşmaruri. Mama mă vizita regulat nopţile ca să-mi amintească acea frază: peste cadavrul ei m-am mutat cu Alex, dar ea nu va sta degeaba. Într-una din nopţi mi-a spus clar că îl va aduce pe Alex în aşa hal încât să-mi fie silă de el.

Am tot crezut că sunt nişte vise şi nimic mai mult, generate de vina pe care o simţeam în subconştient pentru că trecusem peste dorinţa mamei şi mă mutasem cu Alex. Iniţial ceva mai nepăsător la semnele astea, Alex a început şi el să aibă tot felul de migrene şi senzaţii de disconfort. Era ceva nedefinit care-l făcea să stea ca pe ace în casa mea.

 
În câteva luni, Alex a început să bea şi nu se mai putea opri. Am început să ne certăm din cauza asta. Nu era seară să nu dea gata câteva sticle cu bere sau cu vin. În momentele de luciditate şi el îşi dădea seama că ceva e în neregulă. Nu fusese niciodată pasionat de băutură. Într-o dimineaţă, când s-a trezit cu o gheară care-l strangula în piept a decis să plece. Mi-a spus că e evident că se petrece ceva ciudat în casa aia, că el nu se mai simte stăpân pe el şi nu crede că rămânând ne ajutăm cu ceva relaţia.

Am plâns, m-am supărat, dar după un timp mi-am dat seama că probabil era mai bine. N-am renunţat, însă, unul la celălalt. Alex şi-a revenit într-o oarecare măsură, cu determinare a renunţat la băutură şi am început să ieşim din nou împreună. Ne-am dat seama că noi ne iubim şi că am vrea să fim totuşi împreună. Am decis să ne mutăm în altă casă.
 
Am închiriat un apartament şi am încercat şi varianta asta. Mama se pare că tot nemulţumită a fost. În ziua în care ne mutam în noul apartament un geam de la blocul în care ne mutam s-a desprins în mod inexplicabil din ramă şi a căzut peste Alex. Rănit la cap, la mâini şi cu sângele şiroind am ajuns cu el la spital, unde a fost cusut, pansat şi ţinut sub observaţie. Era destul de grav. Ne-am speriat amândoi, amintindu-ne de incidentul cu oglinda. Era clar că mama nu se va opri aici. Începuse să-mi fie frică pentru viaţa lui.

Am apelat la un preot, despre care am aflat că face dezlegări pentru morţi neîmpăcaţi. Preotul a făcut o slujbă şi din semnele care i s-au arătat Şi lui ne-a spus că mama este un suflet neîmpăcat. Ne-a spus că ritualul ăla trebuie repetat regulat, până când sufletul ei acceptă să treacă dincolo. Alex, însă, nu mai era dispus să aştepte. Mi-a spus că vrea să luăm o pauză, că e clar că spiritul mamei e mai puternic decât noi.
Acum sunt singură, în casa mamei, în care ea şi-a dorit să trăiesc fără Alex. Nu ştiu dacă e împăcată, dar eu sigur nu sunt fericită. 

 

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţ[email protected].