Am încercat tot ce e omeneşte posibil ca să-ţi atrag atenţia, ca să-ţi arăt cât de mult te iubesc, dar a fost imposibil să obţin mai mult de un zâmbet. Poate absenţa mea te va face să înţelegi ce ai pierdut. Poate, nu, dar măcar voi avea şansa să nu mă mai mint, să nu-mi mai fac speranţe.
Nu ştiu dacă şi cât voi supravieţui, dar sper să plec în şoaptă, să mă evapor, să nu fac zgomot şi să nu rămână nimic în urma mea. Ador neantul, ador lipsa noastră de speranţă, ador singurătatea, ador tot ceea ce mă speria în urmă cu ceva timp. Şi asta doar pentru faptul că ai încetat să mă iubeşti.
Te rog, fii atentă, acum, mă ridic!