Te rog, Moş Crăciun trimte-mă acolo, în acel punct de pe axa timpului şi, apoi, opreşte-l. Lasă-mă agăţat de palma ei, să-i simt căldura şi parfumul pentru totdeauna.
Ştii, Moş Crăciun, în acel timp al înserării, am sărutat-o pe puştoaică, a fost un sărut lung, am îmbrăţişat-o, iar apoi i-am vorbit despre viaţă şi moarte. Păreau chestii importante în acele vremuri. Moş Crăciun, nu aveam alte vise, ea era singurul meu scop în acel moment, singurul obiectiv, speram să rămân lângă ea pentru totdeauna. Nu-i vorbeam despre gândul meu ascuns. Am ratat acel obiectiv atât de profund încât am pierdut-o definitiv. Dacă îţi poţi imagina aşa ceva Moş Crăciun, în lumea de azi când trăim în acest magnific sat planetar nu mai am nicio veste despre ea.
Draga Moş Crăciun, nu ţi-am scris niciodată şi ştiu că nu vei putea să-mi răspunzi la scrisoare, dar, uneori, mă gândesc că nu ar fi trebuit să dau drumul la mâna aceea catifelată pentru nimic în lume.