Femeia care se prezintă ca un cadou are întotdeauna succes la bărbaţi
6. Sunt atrase de sport. Ori se uită la fotbal, ori practică unul, altul în afară de Yoga şi Pilates.
7. Nu au acea atitudine glacială şi calculată, de tipă aflată în căutarea unei partide bune.
8. Ştiu să spună bancuri.
9. Beau şi bere, nu numai vin.
10. Se îmbracă sexy, dar nu sunt agresive prin ţinutele pe care şi le aleg.
Acestea sunt cele mai importante atribute ale unor astfel de femei. Dacă vreţi, sunt acea prezenţă de la petreceri care umplu camera. În jurul cărora se strânge lumea şi care ştiu să susţină o conversaţie şi să-i facă pe cei din jur să se simtă bine. Dar pentru asta e nevoie de o educaţie solidă, de sinceritate, empatie şi generozitate. Nu sunt invidiate degeaba de celelalte femei.
Femeile pe care le vor bărbaţii iubesc sportul