A trecut si weekend-ul acesta si eu n-am fost in niciun chip favorizata de soarta. De acum inainte n-am sa mai plec urechea la toate prostiile. Am vazut eu inca de sambata ca nu am nicio sansa sa nasc prea curand dar, in inconstienta mea, n-am incetat sa sper.
In fine, eu mi-am luat orice gand ca voi naste in curand. Nu cred ca mai vrea sa iasa, poate nici nu stie pe unde... Incep sa capat mentalitate de elefant. Daca as fi fost o elefantica (nu ca n-as fi la cat de mare m-am facut) si as fi avut perioada de gestatie de 3 ani? Pai acum eram abia in primul trimestru de sarcina si mai aveam ceva pana sa-l termin. Ce rabdare au elefantii!!! Dumnezeule!!! Nu mi-as dori sa fiu elefant, m-as misca greu prin casa, n-as avea loc, n-as fi carnivora dar mi-as dori sa fiu rabdatoare. Pai eu fac fite la noua luni??? Saracii elefanti ce sa mai zica? Daca m-ar auzi cum ma plang eu in fiecare zi ca nu mai nasc mi-ar da cu trompa peste nas! Si as merita!
Si iata cum, in timp ce scriu, iau o decizie - sa stau cumintica. O sa nasc eu pana la urma, ce mai la deal la vale... Daca nu nasc pana saptamana viitoare (si nu stiu ce sa mai cred) o sa ma duc la spital, o sa-mi provoace nasterea sau o sa-mi faca cezariana. Doctorul meu a tinut sa imi precizeze inca o data ca nicio pacienta de-a lui n-a ramas cu copilul in burta. Am incredere, stie el ce stie.
Dar pana mai una alta ce ma fac? Mi-a crapat burta rau, nu se mai pot numi vergeturi. Sunt direct fisuri de piele, cum crapa gheata in Ice Age de la ghinda veveritei. Si ma ustura, stau cu comprese reci... eh, asta e! M-am mai si ostenit in fiecare seara sa imi dau cu tot felul de lotiuni si uleiuri. E o mare minciuna sau poate la mine n-a functionat. Sau poate e Matei de vina... o fi vreun pui de elefant...