Elevii sunt în vacanţă. În aceste zile caniculare subiectul educaţiei a fost uitat. Mai precis, aproape uitat. Un interviu pentru Hotnews cu senatorul Varujan Pambuccian, reprezentat în Parlamentul României a minorităţii armene, un matematician care a militat ani de zile pentru transformarea României într-un paradis IT, ceea ce a şi reuşit, aduce în actualitate problemele educaţiei.

În prezent, cererea de programatori pe piaţa românească depăşeşte cu mult oferta, iar senatorul vorbeşte despre o maturizare a acestei profesii, ”programatorul fiind noul muncitor în fabrică”. Din interviul respectiv se pot observa două direcţii pe care părinţii ar trebui să le urmărească în educaţia copiilor, direcţii pe care şcoala este incapabilă să le administreze - prima ar fi că educaţia tehnologică oferă mult mai multe şanse de succes în viaţă, cel puţin din punct de vedere material şi a doua idee e că generaţia tânără trebuie pregătită pentru o societate în care rata de dispariţie a locurilor de muncă va fi foarte mare.

E ciudat că nu există discuţii serioase despre astfel de subiecte, iar, dacă privim spre ce facultăţi se îndreaptă absolvenţii de liceu cu diplomă de BAC, această criză a învăţământului românesc e chiar deranjantă. Încă sunt extrem de populare facultăţile de jurnalism, deşi din 2008, acest domeniu produce numai şomeri, facultăţile de drept, de geografie, de politologie, titluri care sună bine, dar care oferă un viitor nesigur. Din păcate trăim într-o societate în care umaniştii sunt plătiţi prost sau nu sunt plătiţi  deloc. E o societate nedreaptă, iar acest lucru ar trebui schimbat pentru că dezvoltarea tehnologie fără o dimensiune morală şi socială nu va avea nicio valoare. Cine poate crea nevoile viitorului? Cine poate oferi direcţii de dezvoltare şi doctrine? În acest moment o fac inginerii, mă refer la impactul lui Steve Jobs  sau la cel al lui Elon Musk. Dar e suficient? Dacă le citim biografiile vom descoperi în existenţele celor doi multe momente de criză, momente generate de lipsa unei educaţii umaniste. De fapt, o dată cu dezvoltarea tehnologiei, avem mai multă nevoie ca oricând şi de o dezvoltare morală a societăţii, dar cine poate plăti un profesor de filosofie cu salariul unui inginer software?

Astfel se ajunge în situaţia ca un părinte să fie prins într-o menghină în ce priveşte decizia pe care o urmează educaţia copilului. Dar, în opinia mea, există o soluţie, iar această soluţie e dată chiar de dezvoltarea fără precedent a tehnologiei. Acest fapt va face inutilă hiperspecializarea. Pur şi simplu nu mai e posibilă pentru că durata de viaţă a unei slujbe va fi în medie de zece ani. Va fi înlocuită de automatizare sau de dezvoltarea domeniului respectiv. Aşa că, de fapt, cea mai importantă abilitate ce trebuie dezvoltată prin educaţie e adaptabilitatea. Pentru a atinge un nivel bun în ce priveşete adaptabilitatea, un elev ar trebui să beneficieze de o educaţie atât tehnologică, dar şi de una umanistă. Adică, de exemplu, ar trebui să combine o facultate de inginerie cu un master în ştiinţe umaniste. Un elev pasionat de desen care urmează un colegiu de computer science, iar apoi un master în desen sau în pictură are şanse duble să-şi împlinească destinul profesional şi să fie mult mai adaptat la provocările viitorului.