Ian Frodeno este campionul european la Ironman. Un sport brutal, dar mai puţin popular în România. Dacă vreţi, acest concurs de triatlon extrem este competiţia ultimă din lumea anduranţei. După această graniţă nu mai sunt decât curse experimentale cu un unumăr limitat de participanţi sau încercări individuale.

Într-o cursă de Ironman, participantul trebuie să înoate 3,8 kilometri, să parcurgă pe bicicletă 180 de kilometri (lungimea medie a unei etape din Turul Franţei), iar, la sfârşit, să alerge un maraton (42,195 kilometri).
Te poate lua ameţeala când vezi pentru prima dată cifrele, dar pentru această competiţie există un Campionat Mondial (Kona, Hawai), un Campionat European (Frankfurt) şi alte câteva zeci de curse în diverse puncte de pe glob. Cele mai multe fiind în SUA, Europa şi Australia, evenimente la care participă mii de sportivi.
Câştigătorul unei astfel de curse termină proba undeva după opt ore. Sunt şi curse cu trasee de bicicletă mai rapide, care pot da un timp final de sub opt ore.
În competiţe se pot înscrie şi sportivi amatori grupaţi pe segmente de vârstă (age group). Pentru fiecare probă există o limită de timp, de exemplu dacă nu parcurgi distanţa de înot în mai puţin de două ore şi douăzeci de minute, eşti descalificat. Şi există o limită totală de timp, cele mai multe competiţii fiind oprite după 16 ore de la start.
Proba de Ironman a fost inventată 1978 de către ofiţerul naval John Collins care a combinat cele mai dure trei evenimente sportive care se desfăşurau în Hawai, unul de înot, unul de biciclete şi maratonul. Deşi Ironman are numai 37 de ani, această competiţie e un succes uriaş. Şi astfel, din acestă încercare dură au început să se nască legendele.
Germanul Ian Frodeno este ultima dintre ele. După ce a cucerit medalia de aur la Olimpiadă în proba de triatlon (1.500 de metri înot, 40 de kilometri bicicletă, 10 kilometri alergare), a trecut la competiţia supremă. Anul trecut nu a fost unul prea bun pentru el. La Frankfurt, la campionatul european, a avut trei pene de cauciuc în proba de bicicletă şi a terminat pe locul trei, iar la Kona, la campionatul mondial a terminat pe acelaşi loc trei. Se părea că trecerea spre această nouă probă nu-i va aduce succesul scontat. Dar, în acest an, pe o căldură înfiorătoare (38 de grade Celsius), Ian Frodeno câştigă titlul european la Frankfurt, învingându-l pe campionul mondial şi pe cel european, compatriotul său Sebastian Kienle.
”Oamenii îţi spun să te bucuri, dar pur şi simplu nu pot. E doar durere pe tot traseul, dar aceasta e moştenirea şi tot ce înseamnă Ironman. E o cursă brutală! Îmi scot pălăria în faţa tuturor celor care trec linia de sosire”, a declarat Frodeno imediat după ce a trecut linia de sosire.

Poate unii se întreabă care e logica să participi la o astfel de competiţie? Dar logica nu e întotdeauna valabilă, mai ales când priveşti viaţa din perspectiva comodă. Cred că nu există bucurie mai mare, deşi ea apare mult mai târziu, la câteva zeci de ore după ce ai trecut linia de sosire, să te antrenezi şi să duci la capăt un astfel de proiect. Cumva, abia atunci când simţi că fiecare celulă din corpul tău e răscolită de efort, ai şansa să descoperi ceva despre tine. Cât eşti de slab sau cât eşti de puternic? Cât de mult rezişti? Cât de mult te adaptezi? Dar, mai ai şansa să descoperi că ai resurse nebănuite de energie, de rezistenţă şi de atitudine pozitivă. Nu poţi să termini un Ironman fără ca în străfundurile tale să nu existe ceva bun. Nu ai cum să te motivezi fără a-ţi dezvolta capacitatea de a găsi întotdeauna în jur ceva de care să te agăţi şi să mergi mai departe. În opinia mea, o persoană toxică nu poate termina un Ironman şi chiar dacă face unul, de al doilea nu se va mai apropia niciodată. Ca să reuşeşti să te antrenezi şi să duci o cursă până la capăt, trebuie să fii un om pozitiv chiar dacă eşti competitiv, eşti obsedat de rezulate şi de clasamente. În mijlocul cursei, eşti singur, iar pentru a rezista trebuie să sapi adânc în tine, în sufletul tău pentru a găsi energia de a merge mai departe.
Frodeno, un campion olimpic, a simţit umilinţa şi duritatea Ironman. A ratat în primul an. A fost nevoit să se schimbe radical pentru a reuşi să câştige. Călătoria lui pe acest tărâm abia începe, deşi are 34 de ani.