Nu-mi vine să cred că e doar cu un an mai mare ca Florin Piersic. A fost întotdeauna bătrânul din filme, rareori, personaj pozitiv, de multe ori personaj negativ şi deseori personaj comic.

Mircea Albulescu avea roluri grele, de forţă, trebuia să răscolească povestea, să fie nebun. Ardea publicul cu privirea aspră prinsă între sprâncene, două aripi desfăcute sălbatic, ca-n ghearele unei păsări de pradă.

A plecat lângă prietenii lui Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică, iar noi am rămas mai săraci. Da, unii i-au contestat verticalitatea, faptul că a jucat roluri de comunist, de secretar de partid, faptul că a recitat ode conducătorului iubit Ceauşescu, dar, în felul lui, şi-a cerut iertare prin extraordinara interpretare din Cel mai iubit dintre pământeni.

Avea capacitatea de a se transforma, de a se face una cu rolul, de a trece dincolo de cuvinte pentru a căuta emoţiile cu care se juca, le şlefuia şi le întorcea spre public.

Mircea Albulescu a fost un mare actor, iar forţa interpretării lui va fi greu de înlocuit. S-a târât, a făcut o plecăciune şi a tras cortina.