Pentru că mi-am petrecut cea mai mare parte din weekend alături de fiica mea, o să enumăr aici cinci momente magice din scurta mea carieră de tată (şase ani).
Le scriu în primul rând ca să nu le uit, nu ştiu de ce am senzaţia că, la un moment dat, o să fac Alzheimer, şi, în al doilea rând, pentru că ştiu că şi alţi părinţi au avut experienţe asemănătoare şi se vor regăsi aici:
1. Primul moment a fost cel de la maternitate când asistenta mi-a dat fetiţa s-o ţin în braţe. O senzaţie imensă de fericire amestecată cu teamă, una profundă că nu o să fac faţă provocărilor de părinte. Teama aceea de atunci mă mai bântuie, la fel şi fericirea.
2. Clar, al doilea moment emoţionant a fost cel în care a mers în picioare. N-am avut nicio contribuţie, dar am fost atât de fericit de parcă eu am învăţat-o să meargă. Şi ea a fost fericită şi îmi pare rău că nu avem şansa să ne amintim de momentul în care fiecare dintre noi a făcut primul pas.
3. În prima zi de grădiniţă - atunci când am văzut-o cum se rătăceşte printre copii, cum se desprinde de părinţi şi profită de mulţimea de sunete şi culori din jurul ei.
4. Când a ieşit cu capul din apă şi a început să dea din mâini şi să înainteze. Nu a vrut să înveţe să înoate decât cu mine şi, după zece zile de concediu, am reuşit fără s-o stresez. Era ultima zi şi îmi pierdusem orice speranţă.
5. Momentul în care a început să meargă pe bicicletă. Am crezut că o să fie mai greu, mi-am rezervat o săptămână în care să ies cu ea în parc, dar, din a doua zi, a reuşit singură. Chiar şi ea a fost surprinsă.
Pe lângă sumedenia de momente plăcute, un tată se confruntă şi cu o sumedenie de temeri, de victorii şi de înfrângeri. Iar cea mai mare luptă a noastră e să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor copiilor noştri. De multe ori reuşim. De multe ori, nu, dar sunt convins că cel mai mare bine pe care un părinte i-l poate face propriului copil e să-l iubească necondiţionat.
Citeste in continuare
-
Ancheta jurnalistică a anului dezvăluie cum ucide corupţia în România
Colţul bărbatului
-
Noi nu ne vindem ţara! La Operă, au învins naţionaliştii
Colţul bărbatului
-
Apusul gimnasticii, un semn că sportul românesc e în criză profundă
Colţul bărbatului
-
Hitler s-a întors şi se adaptează! O comedie care te pune pe gânduri
Colţul bărbatului
-
Mediocrii au lovit din nou. Alungarea Alinei Cojocaru, o mare prostie!
Colţul bărbatului
hi! i am at the job at the moment therefor i didn't have the time to check out all of your post, but i do like the things i read and i'll read some more at your site when i get back home.. Got a a bounch of stuff to complete at the job :p do you happen to have an account on myspace? ;) All the best, paris
mi-au dat putin lacrimile dupa ce am citit aceste randuri frumoase ale unui tata care, evident, isi iubeste foarte mult familia. mai ales pe fata lu' tata :)
da este frumos si adevarat asta inseamna copilul pentru un tata.si liliana draga eu cred ca fiecare barbat isi doreste sa devina tata ,dar nu cred ca/si doreste ceea ce a devenit la moda in romania "tata cu japca".in viata fiecarui cuplu vine ,mai devreme sau mai tirziu ,clipa cind se ia hotarirea de a intemeea o familie.dar decizia trebuie sa fie colaterala.SI ATUNCI TATII VOR SA FIE TATI.AIDA
ati descoperi si voi tati care chiar isi doresc copii,in sfarsit....pana acum scriati numai lucruri negative despre tati,,,,,,,,,,,
Nu vei uita aceste momente,iti vei aminti cu placere tot restul vetii,sunt sigura.Baiatul meu e mai mare decat fetita ta si imi amintesc cu emotii si acum de parca a fost ieri la fel primele clipe de viata primii pasi,prima zi la scoala,prima serbare in care a spus poiezia in public fara emotie...deh! avea vocatie oratorica de mic.Nu exista ceva mai emotionant decat slujba de parinte.:)