Precum majoritatea celor care au trăit toată viaţa la bloc, visez să am o grădină în care să plantez tot felul de flori. Şi în care trebuie neapărat să fie şi magnolii.
Dar până voi avea propria mea grădină (pe care am inclus-o obligatoriu în planurile de viitor), abuzez de grădina din faţa blocului. Din fericire, în zona în care locuiesc se obişnuieşte ca grădinile blocurilor să fie îngrijite şi pline cu flori (promit ca la vară să revin cu fotografii de la "faţa locului"). Altfel cred că m-aş simţi destul de penibil să fiu singura care sapă printre betoane.
Şi pentru că toamna trecută m-am hotărât ca în 2011 să am cea mai frumoasă grădină, am plantat trandafiri. Acum aştept să se instaleze bine primăvara ca să văd dacă s-au prins. Între timp m-am înarmat cu seminţe de flori şi intenţionez să achiziţionez şi un lăstar de magnolie.
Vă voi ţine la curent cu proiectul "grădina". Până atunci, iată câteva dintre cele mai frumoase şi uşor de îngrijit plante pentru grădină:





mi-a ajutat cel de sus sa ma mut la casa. in 2003 am cumparat pamant langa oras, la un pret extraordinar de mic. am facut casa in regie proprie cu bani de pe apartament si cu credit. acum nu stiu daca m-as mai mut ala bloc. cand stateam la apartament nu mai aveam loc de trecut de atatea flori. acum am o gradina superba, pe care o ingrijesc cu drag. am facut si niste cursuri de gradinarit care m-au ajutat f. mult. in ziua de azi doar sa nu vrei nu-ti incropesti o gradinuta, chiar daca e pe balcon. eu, chiar daca am gradina, nu ma pot abtine sa nu-mi umplu si terasele cu ghivecer. asa ca, tuturor celor care doresc sa se bucure de plante, spor la lucru, pt. ca materie prima se gaseste din belsug. pt. maria: chiar daca ai fi singura printre betoane cu sapa in mana, eu yic sa nu te intereseze prea mult parerea celorlalti. eu am pus ceva plante la serviciu, in fata, chit ca am o anumita functie. si m-a durut undeva ca unii ma priveau ironic. problema e a lor, nu a mea.
Pentru prima data dupa ani buni acum am un apartament cu balcon mare si o gradinita in fata blocului din care o portiune imi apartine:). M-am pus pe treaba si am plantat lalele, crini, zambile, crizanteme, gladiole pitice astfel incat sa am flori pana la toamna. Am comndat si trebuie sa vina 8 trandafiri parfumati din care unul e catarator. Cel catarator va fi in balcon cu iasomie cataratoare pentru unul din peretii laterali. In plus am gasit niste pomisori fructiferi de balcon, cresc drept si fac fructe in jurul tulpinii, am comadat 4 si un zmeur si un mur ce fac fructe toata vara. In plus mai am 2 capsuni curgatori si un capsun agatator. Totul m-a costat o mica avere dar abia astept sa imi pun florile in balcon si restul in gradina. Deja am "modelul" gandit, stiu locul fiecaruia, acum confectionez husele pentu bancuta din balcon unde voi citi si bea cafeaua dimineata. Anul acesta mi-am facut si gradinita de iarna am 3 orhidee, 2 azalee, un lamai, 2 amarylis, o camelie, 3 bromelii care s-au inmultit si acum am 7 si un palmier :). Sotul meu mai doreste un bambus, a cumparat deja ghiveciul :). Baietelul nostru are 22 de luni si deja ma ajuta sa ud florile, are si el 3 plantute in camera de care are el grija. Cand imi vor inflori florile voi face fotografii:)