Dieta Natalie Portman: soluția pentru o siluetă ideală
Încerci de mult timp să revii la greutatea potrivită pentru a putea purta hainele tale preferate? Este momentul să testezi o variantă utilă pentru sănătate și tonusul excelent: dieta Natalie Portman. Află cum se menține în formă actrița, ce alimente mănâncă și care sunt opțiunile pe care le evită complet.
Natalie Portman a respectat dieta vegetariană de la 9 ani. Ulterior a devenit adepta unui meniu vegan, eliminând toate produsele de origine animală din meniul ei zilnic. În timpul celor 2 sarcini a revenit la consumul de ouă și produse lactate, dar după aceea atât ea, cât și copiii au respectat meniul vegan. Actrița își susține decizia cu ajutorul argumentelor etice și de sănătate.
Iată care sunt regulile de bază din dieta urmată de Natalie Portman, potrivit fitnessclone.com:
1. Sprijinul familiei
Natalie Portman și-a convins și o mare parte a familiei să adopte același meniu. Chiar dacă soțul ei încă nu consumă strict aceleași preparate, restul familiei a trecut la dieta vegană. Cu toate acestea, soțul actriței analizează mult mai atent ceea ce mănâncă și, deși nu este încă adeptul meniului vegan, gătește foarte des pentru actriță și copii respectând principiile esențiale.
2. Delicii ocazionale
Natalie Portman a mâncat unt și ouă când era însărcinată pentru că îi era mereu poftă de prăjituri și fursecuri. În ceea ce privește deliciile zilnice, actrița adoră înghețata vegană.
3. Grădina personală
Natalie Portman are o grădină destul de mare lângă casa din Los Angeles, unde își cultivă propriile fructe și legume pentru a ocoli complet coloranții, aditivii și alte substanțe nocive.
4. Pregătirea înainte de evenimentele cu potențial hipercaloric
Înainte de evenimente actrița consumă clătite și burgeri din legume, mai ales dacă nu este sigură ce fel de mâncare va fi servită. Cel mai mult îi plac cei preparați din fasole neagră și tofu.
Care sunt alimentele permise?
În cadrul acestei diete vei putea consuma:
- legume;
- fructe;
- cereale integrale;
- cușcuș;
- tofu;
- semințe de chia;
- humus;
- măsline;
- ierburi aromatice.
Ce nu poți mânca?
În dieta Natalie Portman nu sunt permise următoarele opțiuni:
- carne;
- pește;
- produse lactate;
- ouă;
- produse de origine animală;
- produse modificate genetic;
- orice aliment care conține ingrediente artificiale, conservanți sau coloranți;
- mâncare de la fast food, chipsuri.
Meniul are un conținut redus de proteine, o cantitate medie de grăsimi și o proporție ridicată de carbohidrați.