Castraveţii

Pe lângă faptul că au un efect puternic de hidratare, castraveţii conţin foarte puţine calorii, astfel că îi poţi consuma la orice oră, de preferat cu coajă. 100 de grame de castraveţi conţin doar 16 calorii, însă conţin mult potasiu care este esenţial pentru corp. 

Afinele

Au un conţinut ridicat de antioxidanţi şi nutrienţi, substanţe esenţiale pentru sănătatea corpului. 100 de grame de afine conţin 80 de calorii, astfel că le poţi consuma în siguranţă fără să-ţi pui în pericol silueta. De asemenea, afinele conţin antocianină, un puternic antioxidant care protejează celulele şi ar putea preveni cancerul. Studiile arată că antocianinele au efecte antiîmbătrânire şi previn bolile cardiovasculare prin efectele lor anticoagulante.


Căpşunile

Sunt bogate în fibre, substanţe antiinflamatorii şi potasiu, fiind în acelaşi timp un alimente sărac în calorii. Conţinutul lor mare de antioxidanţi este cel care conferă protecţie împotriva unor boli grave cum ar fi cancerul, dar tot ei întăresc sistemul imunitar şi previn îmbătrânirea prematură a pielii. Acidul folic, potasiul, magneziul şi manganul sunt câteva dintre cei mai importanţi nutrienţi pe care îi furnizează căpşunile. De asemenea, datorită conţinutului mare de fibre, căpşunile reglează tranzitul intestinal, ameliorând astfel procesul de digestie. 


Cireşele

Sunt sărace în calorii (100 de grame de cireşe conţin 50 de calorii) şi le poţi consuma oricând. Deoarece sunt făcute din mai mult de 75% apă şi cu un conţinut scăzut de calorii te ajută să îți satisfaci senzația de foame pentru o perioadă mai lungă de timp decât alimentele și băuturile cu un conținut caloric mai mare. Cireșele au și un conținut bogat de fibre, iar fibrele accelerează pierderea în greutate și reduc nivelul colesterolului prin încetinirea absorbției sale în sânge. 


Rodiile

Sunt bogate în antioxidanţi şi stimulează metabolismul, favorizând eliminarea grăsimii din zona abdominală. Ele nu conțin multe calorii și sunt un aliat de nădejde în lupta cu kilogramele în plus. Consumă rodii la micul dejun peste cerealele integrale sau în salatele de crudităţi de la cină sau prânz, deoarece au şi un conţinut ridicat de vitamina C care determină o absorbţie mai bună a fierului şi a altor nutrienţi esenţiali pentru corp.

Grepfrutul

Numeroase cercetări au confirmat efectele acestui fruct pentru o cură de slăbire fără restricții majore. Ingredientele din grapefruit reduc nivelul insulinei, obligând astfel corpul să transforme caloriile în energie pe care o consumă și nu o stochează în depozitele adipoase. Jumătate de grapferuit are numai 36 de calorii și nu include deloc grăsimi. Consumă acest fruct înainte de mese pentru a-i folosi la maxim potențialul. Datorită enzimelor din conţinutul său, grepfrutul are un efect puternic asupra metabolismului, favorizând arderea grăsimilor. 


Alimente bogate în grăsimi bune

Somonul alături de sardine, macrou, nuci românești crude, anșoa, avocado, semințe de in, măsline are un conținut mare de acizi grași omega-3 care au grijă de inima ta și de tenul tău. De obicei toate aceste surse de omega-3 aduc cu ele un conținut mare de proteine care s-au dovedit că ajută foarte mult în procesul de slăbire. Prin urmare, nu ezita să incluzi în meniul tău aceste surse de grăsimi sănătoase, deoarece te ajută să arzi grăsimea de pe burtă. Însă, este foarte important să nu exagerezi cu cantitățile, ci să le consumi cu moderație și în cantități mici. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro