Top 6 cele mai bune trucuri ca să scapi de burtă pentru totdeauna
Dietă & Fitness · Dieta / 06.08.2013

Nu este deloc uşor să dai jos burta, însă nu este nici imposibil. Descoperă cele mai eficiente alimente, trucuri, dar şi exerciţii fizice care dau rezultate spectaculoase!

Pe lângă faptul că are un aspect inestetic, grăsimea de pe abdomen reprezintă un factor de risc pentru apariţia bolilor de inimă. De asemenea, este dificil de înlăturat atunci când ţi-ai propus să slăbeşti. Potrivit experţilor, grăsimea de pe burtă se elimină cel mai greu, de aceea ai nevoie de un program susţinut de exerciţii, dar şi o grijă mare la ceea ce mănânci.

Iată care sunt cele mai eficiente soluţii ca să scapi definitiv de burtă!

1. Consumă o gustare proteică între orele 15:00-16:00


O gustare bogată în proteine este cea mai bună soluţie ca să stimulezi metabolismul şi să stabilizezi nivelul zahărului din sânge, susţin experţii. Acest lucru te va ajuta să menţii glicemia scăzută, pancreasul nu va mai fi obligat să elibereze insulina (care favorizează depunerea grăsimilor pe burtă) şi astfel vei împiedica acumularea grăsimilor în zona abdominală. Cel mai bun interval pentru a consuma această gustare proteică este după-amiaza între între orele 15:00-16:00. Un baton proteic, o bucată de brânză săracă în grăsimi, un iaurt sau câteva migdale cu felii de măr sunt câteva exemple recomandate.



2. Consumă cât mai puţin zahăr cu putinţă

Acest lucru va împiedica eliberarea masivă a insulinei, dar va favoriza creşterea nivelului de glucagon. Acesta este un hormon considerat a fi inamicul numărul 1 în lupta împotriva grăsimii abdominale. Astfel că regula este simplă, cu cât consumi mai puţin zahăr cu atât vei scăpa mai repede de grăsimea de pe burtă.


3. Abdomenele trebuie să fie ultimele pe listă

Potrivit experţilor, atunci când vrei să scapi de burtă nu trebuie să te apuci direct de abdomene. Cel mai important lucru rămâne schimbarea dietei, apoi alegerea unei activităţi sportive (înot, alergare, ciclism, plimbări lungi, săritul corzii), urmate de exerciţii pentru întărirea musculaturii şi abia apoi abdomenele. Astfel că exerţii recomandă să petreci:

  • 60 de minute pe zi pentru a prepara mese sănătoase;
  • câte 20 de minute de 3-5 ori pe săptămână pentru a face alergări sau altă activitate sportivă preferată;
  • câte 15 minute de 3 ori pe săptămână pentru exerciţii pentru întărirea musculaturii;
  • câte 5 minute de 3 ori pe săptămână pentru abdomene.


4. Limitează consumul de sare

Un consum excesiv de sare favorizează apariţia balonării. Înlocuieşte sarea de masă obişnuită cu sarea de mare sau sarea Kosher, deoarece sunt mai sărace în sodiu. De asemenea, renunţă la sosul de soia, deoarece are un conţinut exagerat de sodiu şi te balonează instant. În loc să adaugi multă sare ca să obţii un gust bun este de preferat să optezi pentru o salsa de roşii atunci când este cazul sau să presari boia iute care stimulează metabolismul.



5. Porţiile pe care le mănânci contează

Este de preferat să mănânci porţii mici, dar care să conţină alimente bogate în cereale integrale şi grăsimi bune. Potrivit cercetărilor, un consum ridicat de cereale integrale şi grăsimi bune ajută la eliminarea grăsimii de pe burtă.


6. Un meniu ca să scapi de burtă


Potrivit experţilor, există câteva opţiuni la care poţi să recurgi atunci când vrei să scapi de burtă. Se pare că funcţionează de minune. Iată ce propun ei să mănânci pe parcursul zilei:

  • mic dejun - o felie de pâine integrală cu unt de arahide şi o cană cu fructe.
  • prânz - salată de spanac cu avocado, tofu la grătar şi felii de roşii stropite cu ulei de măsline/zeamă de lămâie.
  • cină - somon la grătar, cartof copt (sau cartof dulce copt) şi broccoli/sparanghel sote cu ulei de măsline şi usturoi.
  • gustare - un iaurt degresat amestecat cu 2 linguri de seminţe de floarea-soarelui.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro