5 exerciții care te ajută să arzi grăsimea de pe coapse și șolduri
Dietă & Fitness · Intretinere / 22.04.2019

Grăsimea pare să aibă unele zone "țintă" în care se depozitează, ceea ce este frustrant pentru majoritatea femeilor care vor să scape de câteva kilograme în plus.

Coapsele, șoldurile și abdomenul ne dau întotdeauna de gol când ne îngrășăm. Dacă vrei să scapi de grăsimea inestetică din aceste zone, exercițiile țintite sunt alegerea perfectă. 

Iată câteva exerciții pe care să le încerci:
 

Răsuciri


Începe prin a sta așezată pe podea, cu genunchii flexați și tălpile pe sol, mâinile în fața pieptului.
Înclină-ți spatele la un unghi de 45 de grade față de sol și ridică tălpile în aer, la câțiva centimetri față de podea, păstrând coloana dreaptă și abdomenul încordat.
Răsucește-te către dreapta și du-ți mâinile împreunate către șoldul drept. Întoarce-te în centru, apoi răsucește-te spre stânga, cu mânile îndreptate către șoldul stâng. Menține-ți echilibrul păstrând picioarele ridicate de la sol.
Repetă de 20 de ori pentru fiecare parte.



Planșa pe o parte


Stai întinsă pe podea pe partea dreaptă și sprijină-te pe brațul drept, cu cotul flexat la 90 de grade.
Pune mâna stângă pe șoldul stâng.
Păstrează picioarele perfect întinse. Picioarele pot fi așezate unul în fața celuilalt pentru mai multă stabilitate sau unul peste celălalt pentru un exercițiu mai dificil.
Încordează-ți trunchiul și ridică-ți șoldul de pe podea.
Trebuie să formezi o linie dreaptă de la cap până la picioare.
Rămâi în poziția planșa laterală timp de 15-20 de secunde, apoi schimbă partea pe care stai și menține poziția pentru alte 15-20 de secunde.


  


"Cățărătorul pe munte"


Stai în poziția planșa, sprijinită cu palmele și vârfurile picioarelor pe podea.
Ține mâinile în dreptul umerilor, abdomenul încordat și spatele drept.
Ridică genunchiul drept la piept cât poți de mult.
Îndreaptă piciorul drept și ridică genunchiul stâng la piept.
Alternează astfel cu ambii genunchi de 20 de ori.


Fandări alternante


Stai în picioare, cu brațele pe lângă corp.
Pășește în față cu piciorul drept și coboară-ți corpul până când genunchiul drept este flexat la un unghi de 90 de grade.
În același timp, flexează genunchiul stâng până aproape de podea și revino apoi la poziția de start.
Pășește în față alternând picioarele și repetă.
Repetă de 15 ori pentru fiecare picior. 
 



Genuflexiuni


Stai cu picioarele ușor depărtate, brațele pe lângă corp.
Flexează genunchii și coboară-ți trunchiul, ducând brațele în fața pieptului.
Revino la poziția de start, apoi repetă mișcarea.
Repetă exercițiul de 20 de ori.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro