La începutul primăverii, Jacobs, marca numărul 1 de cafea din România[1], își invită consumatorii la joacă prin noua sa campanie, “Joacă-te cu Jacobs”. Iubitorii cafelei sunt provocați să își redescopere cafeaua preferată de zi cu zi și să încerce gusturi deosebite, cu ajutorul rețetelor inovatoare propuse de Jacobs.
Astfel, reinventând cafeaua de zi cu zi, Jacobs și Laura Cosoi, ambasadoarea campaniei “Joacă-te cu Jacobs”, s-au pregătit să îi surprindă pe români cu o colecție de rețete speciale de cafea, spectaculoase și ușor de preparat acasă.Colecția de peste50 de rețete cu cafea este disponibilă în spațiul de joacă amenajat online de Jacobs pentru această campanie, pe www.joacatecujacobs.ro.
Rețetele, creative și pentru toate gusturile, cuprind preparate calde sau reci, cu sau fără lapte, pentru relaxare sau energizare, ușor de pregătit în numai 5 minute sau mai elaborate. Ingredientele propuse pentru rețetele de cafea sunt dintre cele mai surprinzătoare, de la lapte de cocos la migdale, de la dulceață de vișine la coacăze sau lichioruri, toate fiind atent combinate astfel încât împreună cu gustul intens al cafelei Jacobs să ofere momente de răsfăț savuroase celor ce se încumetă să le prepare. Rețetele sunt recomandate și experimentate de Laura Cosoi, ambasadoarea campaniei Joacă-te cu Jacobs.
Și pentru a da tonul la joacă, Jacobs lansează în magazine o nouă colecție de patru mixuri originale de condiment pentru cafea, precum cardamom, scorțișoară, chilli, vanilie, ghimbir, coajă de portocale sau de lămâie.
Cele patru combinații de condiment sunt:
- “Winter Orange”- combinația delicioasă pentru vreme rece, cu scorțișoară, vanilie și cuișoare, coajă de portocalepentru un boost de energie și vitalitate;
- “Lemon Vanilla” – o rețetă dulce și reconfortantă, minunată pentru zilele friguroase petrecute în confortul de acasă. Notele de lămâie îți dau energie, iar vanilia și cardamomul adaugă o aromă dulce-jucăușă;
- “Chai Latte” - o surpriză delicioasă, pe bază de condiment indiene: cardamom, vanilie și scorțișoară;
- “Exotic Chilli” - un mix intens, cald și revigorant, pe bază de ghimbir și chilli, pentru o cafea înflăcărată care te pune pe picioare;
Mixurile sunt disponibile impreuna cu pachetele Jacobs Kronung Cafea prăjită și măcinată.
[1]Conform Nielsen 2011-2014