Ce este limonada neagră și la ce te ajută
Conține un ingredient folosit de foarte multă vreme în medicina alternativă și care are beneficii pentru sănătate. Vezi ce este limonada neagră și la ce te ajută!
Limonada neagră a devenit un trend pe Instagram și foarte multe persoane o consumă pentru că aduce multe beneficii pentru sănătate.
Ce este limonada neagră?
Culoarea inedită este conferită de utilizarea cărbunelui activ care transformă o limonadă obișnuită în una mult mai sănătoasă, după cum susțin specialiștii.
Cărbunele activ a ajuns să fie în vogă anul acesta, iar stiliştii alimentari au ajuns să-l folosească în preparate culinare pentru a obţine un contrast puternic şi neobişnuit. Aşa au apărut îngheţata neagră, chiflele negre, un latte negru și acum limonada neagră.
Cărbunele activ sau cărbunele medicinal este folosit de peste 10.000 de ani în medicina alternativă. El a fost recunoscut pentru proprietăţile sale benefice asupra sistemului digestiv, dar şi pentru capacitatea lui de a absorbi toxinele favorizând eliminarea lor.
Este un compus natural obţinut prin arderea unor diverse elemente de materie organică precum lemnul, nuca de cocos, coji de nuca de cocos, după care este tratat ca să devină activ.
La ce ajută limonada neagră?
Datorită cărbunelui activ, limonada neagră are un puternic efect detoxifiant, favorizând eliminarea toxinelor din corp. A ajuns un adevărat trend pe instagram, unde foarte multe persoane postează fotografii cu această băutură, susținând că au ales să o consume penntru că este un bun detoxifiant.
Potrivit studiilor, cărbunele activ ajută la scăderea colesterolului rău, alungă mahmureala și îmbunătățește funcțiile biliare.
Cărbunele activ este folosit uneori în caz de diaree, intoxicație cu alcool sau pentru diverse infecții intestinale. Scopul lui este acela de a se lega de particulele care determina problemele și să favorizeze eliminarea lor din tractul gastrointestinal.
Trebuie să fii atentă la consumul acestei băuturi, deoarece poate să interacționeze cu anumite medicamente, deoarece cărbunele poate să absoarbă și anumite substanțe benefice, avertizează un medic naturopat citat de site-ul
simplemost.com.
De aceea, este de preferat să aștepți două ore după administrarea unui tratament, înainte de a consuma limonada neagră.
Foto: http://www.instructables.com
De asemenea, cărbunele activ poate să absoarbă și să elimine anumiți nutrienți din fructele și legumele pe care le consumi, astfel că nu trebuie să bei limonadă neagră după aceste alimente.
Este deja foarte bine cunoscut obiceiul de a consuma apă cu lămâie imediat după trezire, iar acesta aduce o mulțime de beneficii pentru sănătate: îmbunătățește digestia, ajută la slăbit, hrănește corpul cu vitamine, furnizează multă vitamina C și potasiu, elimină toxinele din corp și te energizează pentru întreaga zi.
Cum să faci acasă limonada neagră
Cel mai bun moment ca să consumi limonada neagră este dimineața, imediat ce te-ai trezit. De asemenea, este foarte important să folosești cel puțin o lămâie pentru a prepara băutura, deoarece trebuie să aibă cât mai multă zeamă de lămâie.
Este o rețetă foarte simplă care necesită un ingredient mai special, capsulele de cărbune activ. Ca să prepari limonada neagră ai nevoie de:
- zeama stoarsă de la o lămâie;
- conținutul din 1-2 capsule cu cărbune activ;
- stevia, sirop de arțar sau miere de albine, pentru a îndulci băutura;
- apă;
- gheață.
Se stoarce lămâia și se amestecă zeama cu pulberea de cărbune activ până când se omogenizează puțin.
Se îndulcește după gust, după care se umple paharul cu cuburi de gheață și apă.
Se ornează cu o felie de lămâie și se bea imediat. Gustul limonadei va fi unul obișnuit, deoarece cărbunele activ nu-i conferă o aromă, astfel că trebuie să treci doar peste culoarea ciudată a băuturii.