De ce e bine să mănânci căpșuni? 4 beneficii asupra sănătății
Dietă & Fitness · Nutritie / 22.05.2018

Pe lângă faptul că sunt considerate fructele potrivite pentru slăbit, căpșunile conțin o mulțime de nutrienți care feresc corpul de mai multe probleme medicale.

Nu cred că ai nevoie de motive ca să mănânci mai des căpșuni, în special acum când sunt în plin sezon, dar trebuie să știi cât de bune sunt pentru sănătatea ta. De asemenea, dacă le consumi din surse sigure de la piață și nu le combini cu zahăr, căpșunile fac adevărate minuni pentru siluetă și sănătate. 


De ce e bine să mănânci căpșuni?


Folosește-te de aceste fructe minunate cu proprietăți benefice pentru corp ca să faci o mică detoxifiere și să furnizezi corpului o mulțime de antioxidanți importanți. Iată care ar fi principalele beneficii ale consumului de căpșuni:

1. Căpșunile sunt o parte importantă dintr-o dietă echilibrată

Pentru că nu conțin multe calorii, căpșunile sunt considerate a fi un fruct perfect pentru persoanele care doresc să mănânce sănătos și să scape de câteva kilograme în plus. Ca să-ți faci o idee despre conținutul lor caloric, află că un mango mediu furnizează 207 calorii, în vreme ce o ceașcă mare de căpșuni are doar 49 de calorii. 

Mare atenție însă la zahăr și la produsele lactate pe care le consumi în combinație cu aceste fructe! Dacă vei consuma căpșunile cu zahăr, le folosești în combinații cu lapte, mascarpone, ricotta sau iaurturi, trebuie să știi că acestea vor crește valoarea calorică. Astfel că, cea mai simplă soluție și mai benefică pentru sănătatea ta este să le consumi simple. 
 

2.Căpșunile sunt bune pentru inimă și circulația sângelui

Dacă vrei să ai grijă de sănătatea inimii și să ai o circulația sanguină bună, căpșunile sunt printre cele mai potrivite fructe care te pot ajuta. Ele conțin o cantitate mare de vitamine din complexul B, vitamina C, vitamina K, potasiu și acid folic, nutrienți care sunt benefici pentru inimă și sistemul circulator. Astfel că ai toate motivele să mănânci căpșuni cât mai des posibil. 


3. Căpșunile pot să trateze diferite probleme medicale

După cum au arătat studiile realizate în ultimii ani, consumul de căpșuni ar putea să fie extrem de benefic în prevenirea unor boli precum anemia, guta și atrtrita. 


4. Căpșunile au un conținut mare de antioxidanți

Specialiștii au ajuns la concluzia că antioxidanții existenți în căpșuni au un efect extrem de puternic pentru sănătatea corpului, protejându-l de boli grave precum cancerul și afecțiunile cardiovasculare. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro