De ce să consumi măsline în fiecare zi
Dietă & Fitness · Nutritie / 04.08.2017

Măslinele sunt o gustare minunată sau un ingredient perfect pentru nenumărate preparate. Însă știi de ce ar trebui să consumi măsline în fiecare zi? Te ajutăm noi și îți dezvăluim câteva motive mai jos. Iată care sunt acestea!

Motivele pentru care ar trebui să mănânci măsline în fiecare zi


1. Reprezintă un tratament antiinflamator


Orice poți face pentru a reduce inflamațiile din corp reprezintă un serviciu pe care i-l aduci corpului tău, iar măslinele te pot ajuta. Dacă le introduci în mod regulat în dieta ta, vei avea parte de mai mulți polifenoli, în special oleuropeina, un compus chimic cunoscut pentru proprietățile sale puternice antioxidante, anti-aterogenice, antiinflamatorii, antifungice și antimicrobiene. În plus, acești polifenoli ajută la reducerea stresului oxidativ în creier și la îmbunătățirea memoriei.


2. Susțin sănătatea cardiovasculară


În interiorul fiecărei măsline găsești grăsimi mononesaturate, care ajută la stimularea colesterolului bun și la reducerea riscului blocării arterelor. Grăsimile mononesaturate din măsline conțin, de asemenea, acid oleic, care este corelat cu scăderea tensiunii arteriale și cu o sănătate cardiovasculară mai bună.

3. Sunt bune pentru vedere și piele


Măslinele au o compoziție bogată de vitamina A, un antioxidant esențial pentru protejarea corneei și menținerea sănătății ochilor. Acesta poate ajuta la evitarea problemelor oculare legate de vârstă, cum ar fi degenerarea maculară, cataracta și glaucomul. Iar când vine vorba de piele, ridurilor pot fi reduse. Măslinele conțin, de asemenea, vitamina E, precum și compușii antioxidanți luteină și zeaxantină, toate acestea oferind sprijin sănătății ochilor și pielii.


4. Îți dau energie


Dacă mănânci măsline, vei crește nivelul glutationului din sânge, conform mai multor studii. Glutationul este esențial pentru producerea energiei, așa că o porție zilnică de măsline s-ar putea să reprezinte diferența dintre o viață activă și o viață sedentară. În plus, măslinele, în special măslinele negre, oferă o cantitate considerabilă de fier, care este importantă pentru producerea de energie și pentru funcția sistemului imunitar.

5. Te ajută să-ți menții silueta


Încerci să obții o greutate sănătoasă? Măslinele te pot ajuta și în acest domeniu, datorită acelor grăsimi mononesaturate, care sunt corelate cu pierderea grăsimii de la burtă și cu o sensibilitate mai bună la insulină. Pentru a-ți reduce apetitul într-un mod sănătos, înainte de a mânca prânzul sau cina, încearcă să mănânci și o mică porție de măsline. Acizii grași mononesaturați, alături de fibre, din măsline îți vor ajuta digestia și vor stimula hormonii de sațietate, astfel încât te vei sătura mai repede decât de obicei la masă.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro