Dieta pentru cearcăne: 8 alimente care dau luminozitate privirii
Vrei să ai o privire odihnită și revigorată? Testează meniul pentru cearcăne, care te ajută să scapi de culoarea neplăcută de sub ochi și să arăți mai tânără.
Când te gândești la cearcăne îți apar în minte petrecerile până la ore târzii, responsabilitățile familiale sau orele suplimentare pe care le-ai petrecut la birou? Nu ai cum să elimini toate aceste activități, dar poți acționa eficient pentru a arăta mai bine în fiecare zi. Aspectul ochilor poate compromite orice ținută sau machiaj, așa că trebuie să fii atentă și să elimini semnele de oboseală. Nu este cazul să aplici o cantitate mai mare de concealer sau de highlighter pentru a distrage atenția de la problema reală, ci strategia ta trebuie să pornească din interior.
Poate că folosești deja creme speciale, comprese sau seruri pentru întinerirea pielii afectate de cearcăne, dar nu poți avea succes decât dacă îți modifici și meniul zilnic. Alimentele consumate și stilul de viață afectează rapid pielea. Factorii dăunători precum lipsa somnului suficient, meniul nesănătos sau consumul exagerat de alcool pot agrava cearcănele, în ciuda tratamentelor cosmetice pe care le aplici extern.
De la consumul unui mix de vitamine prin intermediul meselor principale și al gustărilor până la opțiunile de hidratare intensă există foarte multe lucruri pe care le poți face chiar de astăzi pentru a avea o privire odihnită. Este posibil să apelezi exclusiv la remedii naturale și să ai în continuare o piele tânără, fără imperfecțiuni sau semne de oboseală.
Iată ce ar trebui să conțină dieta pentru cearcăne:
1. Roșii
Sunt bogate în antioxidanți și vitamina C, care mențin pielea sănătoasă și stimulează fortificarea stratului de protecție împotriva factorilor iritanți din mediul înconjurător. De asemenea, hidratează pielea delicată din jurul ochilor și stimulează circulația sângelui.
2. Papaya
Conține multă vitamina C, vitamina A, vitamina K și potasiu. De asemenea, fructele de papaya sunt o sursă importantă de zeaxantină, un antioxidant care filtrează lumina albastră provenită de la dispozitivele digitale și previne îmbătrânirea pielii din jurul ochilor. În plus, papaya îți protejează ochii pe termen lung împotriva degenerescenței maculare.
3. Portocale
Îți furnizează o combinație de vitamina C, tiamină, acid folic și antioxidanți, fiind o gustare esențială pentru o privire odihnită. Revigorează pielea din jurul ochilor, favorizează strălucirea ntaurală și te protejează de efectele nocive ale radicalilor liberi.
4. Broccoli
Conține potasiu, fosfor, vitamina A, vitamina C și acid folic, un mix ideal de nutrienți pentru pielea afectată de cearcăne. Îl poți consuma crud sau fiert la aburi pentru a ameliora rapid aspectul pielii și a elimina radicalii liberi din corpul tău.
5. Castravete
Poate ai încercat deja să pui felii de castravete pentru a scăpa de cearcănele dificile, dar consumul de castraveți este mai util decât utilizarea externă. Stimulează producția de colagen, cresc elasticitatea pielii și uniformizează nuanța pielii.
6. Alune de pădure
Conțin tiamină, magneziu, vitamina E, mangan, cupru și mulți antioxidanți. Consumate zilnic, alunele de pădure reduc stresul oxidativ care deteriorează structura celulelor pielii și accelerează îmbătrânirea. Compușii fenolici din alune reduc inflamațiile, iar vitamina E este esențială pentru hidratarea optimă a pielii din jurul ochilor și eliminarea treptată a cearcănelor.
7. Spanac
Pielea afectată de cearcăne este în primul rând un semn al circulației deficitare, iar spanacul poate remedia acest inconvenient datorită conținutului de vitamina K, vitamina A, vitamina C, acid folic și fier. Va egaliza culoarea pielii, neutralizând nuanța albăstruie și dând un aspect revitalizat pielii.
8. Salvie
Conține o varietate de flavonoide, uleiuri volatile și compuși fenolici, care diminuează rapid concentrația de molecule inflamatoare din interiorul organismului. Neutralizează radicalii liberi și elimină nuanța închisă a cearcănelor prin stimularea circulației normale a sângelui.