Fursecuri perfecte de fiecare dată. Un bioinginer a descoperit cea mai bună reţetă
Dietă & Fitness · Nutritie / 17.08.2016

Crocante şi subţiri sau pufoase în interior? Pe care le preferi şi ce înseamnă pentru tine fursecuri perfecte? Există un secret ca să-ţi iasă reţeta bine de fiecare dată!

Fursecurile cu ciocolată sau chocolate cookies se află în topul preferinţelor în materie de dulciuri delicioase, alături de negrese (brownie), eclere şi macaroons. Fursecurile americane sunt diferite de ale noastre, deoarece conţin de obicei mult unt, nicidecum margarină, şi sunt fie crocante fie uscate la exterior şi pufoase puţin la interior.

Poate te-ai confruntat şi tu cu această problemă şi nu ştii care este reţeta pentru fursecuri perfecte de fiecare dată. Dacă ai poftă de fursecuri subţiri şi crocante pe care să le înmoi în lapte, există un secret ca să-ţi iasă de fiecare dată aşa cum le doreşti. În schimb, dacă preferi fursecurile uscate la exterior, dar mai pufoase în interior, atunci este un alt truc pe care trebuie să-l aplici ca să te asiguri că reţeta va ieşi aşa cum îţi doreşti.


Un bioinginer şi chef recunoscut, Kendra Nyberg, a studiat această problemă şi a descoperit care este reţeta pentru fursecuri perfecte de fiecare dată. Iată care sunt secretele ei!

Cum să faci fursecuri perfecte de fiecare dată. Reţeta de bază:


Ingrediente
  • 1/2 cană cu făină
  • 1/2 linguriţă cu bicarbonat de sodiu
  • 1/2 linguriţă sare
  • 100 grame de unt, la temperatura camerei
  • 100 grame de zahăr
  • 100 grame de zahăr brun
  • 1/2 linguriţă extract de vanilie sau un plin de vanilie Bourbon
  • 1 ou
  • 50 grame de ciocolată (fulgi sau mărunţită).

Cuptorul se preîncălzeşte la 180 de grade Celsius şi se tapetează o tavă cu hârtie de copt.
Se amestecă făina, bicarbonatul şi sarea într-un bol.
Cu ajutorul unui mixer se amestecă separat untul cu zahărul, după care se adaugă oul şi vanilia. Se încorporează gradual făina şi apoi ciocolata, amestecând mereu.
Se ia câte o jumătate de lingură din amestec şi se aşază pe tavă.
Se lasă la cuptor 10 minute până când devin uşor aurii.
Se lasă la răcit complet, înainte de a le lua din tavă.


Fursecuri crocante cu ciocolata
Credit foto: http://www.handletheheat.com



Secretele pentru a obţine fursecuri perfecte, în funcţie de preferinţele tale:


Bioinginerul Kendra Nyberg, citat de Bright Side, îţi explică ce mai trebuie să adaugi sau ce trebuie să înlocuieşti la reţeta de bază ca să faci fursecurile aşa cum îţi plac, fără să te îngrijorezi dacă vor ieşi sau nu perfecte!

  • Pentru fursecuri pufoase: foloseşte 2 căni cu făină.
  • Pentru fursecuri crocante, dar cu interior mai moale: adaugă 1/4 linguriţă cu praf de copt şi 1/4 linguriţă bicarbonat de sodiu.
  • Pentru fursecuri mai deschise la culoare: lasă-le la 155 de grade Celsius mai multe minute, deoarece doar la o temperatură de 180 de grade Celsius, fursecurile capătă culoarea aurie de la caramelizarea zahărului.
  • Pentru fursecuri mai elastice: înlocuieşte făina obişnuită cu făina albă pentru prăjituri.
  • Pentru fursecuri care arată precum cele cumpărate: adaugă cantităţi egale de unt şi smântână grasă.
  • Pentru fursecuri mai groase şi nu foarte crocante: lasă aluatul în congelator timp de 30-60 de minute.
  • Pentru fursecuri asemănătoare cu produsele de patiserie: adaugă mai mult bicarbonat de sodiu. Acesta va favoriza o creştere mai mare a fursecurilor.
  • Pentru fursecuri cu gust de caramel: foloseşte 3/4 cană cu zahăr brun în loc de zahăr alb.
  • Pentru fursecuri netede şi moi: adaugă 1 lingură cu sirop de porumb şi 1 lingură cu zahăr alb.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro