Postul nu trebuie să depăşească durata maximă de 40 de zile, pentru a nu periclita sănătatea, susţine medicul citat
Dafin Mureşanu a precizat că organismul are mult mai multe resurse să gestioneze lipsa de alimente, iar alimentele continuu, cum le iau oamenii, lucrează mai mult pe principiul plăcerii.
"Noi încărcăm organismul bazat pe dorinţe cu mai multe alimente decât este necesar, pe care nu le poate prelucra. Prin post, se obţine un grafic de consum al resurselor interne care nu sunt alocate biologic corespunzător. Şi anume, în primele 24 de ore de post consumi glucide, apoi timp îndelungat, până la două-trei săptămâni, consumi rezervele de lipide. Aproximativ 96 la sută din consumul de energie în post se bazează pe lipide, deci pierzi lipidele, şi doar 4 la sută se bazează pe pierderea capitalului de proteine. Asta până când se ajunge într-un punct critic, care nu trebuie depăşit, iar acel punct critic este destul de individual şi pentru specia umană nu trebuie să treacă de 40 de zile. Nu este întâmplător", a spus preşedintele Societăţii de Neurologie din România.
Profesorul Dafin Mureşanu a adăugat că, potrivit unor studii, celula tumorală nu se poate adapta la regimul hipocaloric, iar chimioterapia este foarte mult uşurată cu post. "Există un grup de cercetare la Spitalul Charite din Berlin, Andreas Michalsen are foarte multe lucrări ştiinţifice în reviste importante cu privire la post. Se produce o resetare, care îţi dă un nou profil. Jean Patrice Robbin, alt cercetător mare, care are foarte multe lucrări în acest sens, Institutul de Cercetare şi Tratament al Cancerului, Norris Cancer Center din Los Angeles, centru foarte avansat de studiu al comportamentului celulelor tumorale în post. Celula tumorală nu se poate adapta la regimul hipocaloric şi, practic, chimioterapia este foarte mult uşurată cu post. S-a observat că toleranţa pacientului este mult mai bună la chimioterapie în regim hipocaloric sau post", a precizat Dafin Mureşanu.
El a mai spus că omul după post este mult mai viguros, capacitatea lui de reacţie este mult mai bună. "Ştiinţa ne arată că pinguinul poate să reziste fără mâncare o sută de zile, ursul când hibernează nu mănâncă. Omul după post este mult mai viguros, are o capacitate de reacţie mult mai bună. Rămâne doar reglarea noastră de a nu consuma mai mult decât avem nevoie, pentru că organismul se adaptează mult mai bine la post. Putem ajunge să scriem pe pâine: «Ai grijă, dacă mănânci prea mult, ai putea avea probleme de sănătate! Postul presupune şi un pic de voinţă. Postul nu este o problemă controversată. Vedeţi cum poate fi folosit, ca o intervenţie în anumite situaţii", a mai arătat profesorul Dafin Mureşanu.
Foto: Hepta