Postul Paştelui: Ce alimente nu ar trebui să-ţi lipsească din meniul zilnic
Dietă & Fitness · Nutritie / De Ioana Maroşan, 20.03.2013

Din dorinţa de a ţine post foarte multe persoane apelează la alimente total nesănătoase din comerţ care sunt dezechilibrate din punct de vedere nutriţional. Află cum să mănânci sănătos în Postul Paştelui!

Din dorinţa de a ţine post foarte multe persoane apelează la alimente total nesănătoase din comerţ care sunt dezechilibrate din punct de vedere nutriţional. Află cum să mănânci sănătos în Postul Paştelui!
 
Pateul vegetal, mezelurile vegetale, chiftelele prăjite din soia, cartofii prăjiţi, covrigul sau diversele combinaţii de făinoase (sticksuri, covrigei, inelele de pâine prăjită cu diverse arome) nu trebuie să ocupe cea mai mare parte din alimentaţia ta chiar dacă ţi-ai propus să ţii post.
 
De asemenea, nici excesul de pâine albă sau cartofi nu constituie o opţiune tocmai bună pentru o perioadă lungă de timp, deoarece organismul nu va avea zilnic nutrienţii necesari pentru a funcţiona la capacitate maximă.
 

3 lucruri esenţiale când ţii post
 
1. Găteşte alimente diverse, alegând în fiecare săptămână câteva legume pe care să le foloseşti pentru tocăniţe şi supe/ciorbe.
 
2. Nu mânca toate produsele de post pe care le găseşti la supermarket!

Fii selectivă şi citeşte înainte lista cu ingrediente. Iar dacă poţi să le prepari acasă este de preferat să faco acest lucru în weekend pentru a fi aprovizionată în timpul săptămânii.
 
3. Gândeşte în mare un meniu general, diversificat fără să te complici!
Alege 2-3 opţiuni pentru micul dejun (de exemplu, în loc de cereale cu lapte de vacă foloseşte laptele vegetal, în loc de pâine cu pateu de porc alege pâinea cu pastă de năut, salată de vinete, pastă de avocado, zacuscă, pateu de linte, în loc de cereale cu iaurt prepară un terci din fulgi de ovăz cu diverse fructe proaspete sau uscate, înlocuieşte untul cu unt de arahide sau de cocos presat la rece etc). Pentru mesele de prânz şi cină înlocuieşte preparatele din carne cu ciuperci, oleaginoase crude, leguminoase, quinoa, orez integral, paste integrale care vor oferi consistenţă mâncării şi un plus de nutrienţi.
 

Alimente care nu trebuie să-ţi lipsească din meniu când ţii post
 
Pentru ca organismul să beneficieze de vitamine, minerale, antioxidanţi, fibre, grăsimi bune şi proteine de calitate este esenţial să ai o alimentaţie diversificată pe perioada postului. Baza reţetelor tale o vor constitui legumele şi verdeţurile la care se adaugă ingrediente la fel de valoroase pentru cantitatea lor bogată în proteine.
 
1. Fasolea boabe
2. Năutul
3. Mazărea
4. Lintea
5. Verdeţurile crude (spanacul, pătrunjelul, leurda, urzicile, andivele, rucola, salata verde)

6. Legumele crucifere (broccoli, conopidă, varza) şi orice alte legume care sunt pe placul tău
7. Nucile şi seminţele neprăjite
8. Orezul integral (brun) sau basmati
9. Ovăzul
10. Hrişca
11. Fructele proaspete
12. Avocado şi uleiul de măsline sau de floarea-soarelui presate la rece
 
Un exemplu oferit de celebrul Dr. Oz este asocierea dintre orezul brun cu boabele de fasole, împreună conferind organismului proteine complete care înlocuiesc cu succes carnea. Iar dacă ai poftă de paste, încearcă să le alegi pe cele din făină integrală şi să le asociezi cu ulei de măsline, usturoi şi diverse legume/verdeţuri.
 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro