Amintiri din Memories
Din viaţa / De Ioana, 22.03.2011

Un nou voucher, o nouă experiență, de această dată la salonul Memories. Situat central, în apropierea Ambasadei Statelor Unite ale Americii, Memories reprezintă un concept interesant ce se apleacă în egală măsură asupra grijii pentru frumusețe cât și asupra grijii pentru gust. Sub același acoperiș sunt reunite un salon de frumusețe, un restaurant cu specific mediteranean și o cafenea în care au loc concerte, spectacole de teatru sau stand-up comedy.

Voucherul pe care l-am achiziționat a cuprins servicii de manichiură și pedichiură, spălat și coafat. Vizita mea a început cu aranjarea unghiilor. Cabinetul este intim și plăcut, iar la capitolul produse se poate alege dintr-o gamă de branduri de calitate foarte bună. Eu am optat pentru produse Opi, preferatele mele, iar vis-a-vis de calitatea serviciilor am fost foarte mulțumită.

Partea nostimă a urmat când am ajuns la capitolul coafat. Cu toate că programarea mi-o făcusem la Cornel, cel care îmi fusese recomandat ca fiind cel mai bun stilist al salonului, acesta s-a răzgândit fără nicio explicație și a preferat să “mă paseze” unei colege. Știu, părul meu e drept și lung și bineînțeles se coafează mai greu decât un păr scurt, însă a fost pentru prima dată când un stilist a refuzat să mă coafeze și tot prima dată cînd mi-a fost dat să aud: „Eu nu coafez din perie rotundă!”.

La această replică neașteptată am reacționat calm, dar ironic: „Dar din ce coafați?”. Răspunsul a fost... că TREBUIE să mă tund, de unde am dedus că lui Cornel cel mai probabil îi place să coafeze din foarfecă. Concluzia este simplă: refuzul meu de a accepta să îmi tund părul a generat refuzul stilistului de a mă coafa.

Mi s-a propus să încerc un mod special de coafură, cu peria dreaptă. Mi s-a spus că părul meu va arăta mult mai bine decât dacă ar fi coafat obișnuit. Am acceptat. Acest tip „special” de coafură a fost realizat de colega lui Cornel, la indicațiile lui. I-a spus stilistei să usuce puțin părul, după care i-a cerut să îl perie ușor în timp ce continuă uscarea cu feonul.

N-am înțeles nimic! Asta înseamnă coafat pentru Cornel? La sfârșit părul meu arăta la fel cum mi l-a dăruit mama natură și cum arată și atunci când îl usuc singură acasă. Pe la mijlocul operațiunii de uscare cu feonul, stilistul Cornel a intervenit, mi-a trecut peria de două ori prin păr și cam asta a fost.

Bineînțeles că mi-a părut rău că am deschis subiectul referitor la faptul că programarea mea era la el, dar chiar eram curioasă în ceea ce privește aptitudinile sale profesionale. Stilista era o persoană plăcută, foarte amabilă, care a făcut față cu brio situației cel puțin bizare în care a ascultat cuminte sfaturile experte ale lui Cornel (pentru complicata acțiune de uscare a părului cu feonul) și sunt convinsă de faptul că dacă tăceam, iar Cornel nu ar fi intervenit cu sfaturi, aș fi plecat cu părul frumos coafat.

Până la urmă ce se înțelege prin coafarea unui păr drept? Eu înțeleg bucle. Bucle din bigudiuri, din perie sau din placă.  Iar acest tip de coafat a fost ceea ce mi-am dorit și am cerut. Pentru Cornel coafat înseamnă ori te tunzi scurt, ori îți uscăm părul cu feonul! Și  atât!... Eu consider că dacă plătesc pentru coafat, chiar și dacă beneficiez de voucher sau reducere, vreau să plec din salon cu părul coafat! Și atât! :)

  • Ioana, miercuri, 22.06.2011 15:40

    Buna, Andreea Din fericire pentru mine am fost suficient de categorica incat sa nu indrazneasca sa se apropie cu foarfeca de parul meu. Imi pare rau pentru ceea ce ti s-a intamplat... Intr-adevar unii nu pot concepe ca o femeie poate vrea sa aiba parul lung... la fel cum nu pot intelege ca un taiat de varfuri inseamna 2-5 cm...

  • Andreea, luni, 20.06.2011 17:29

    Asa am patit si eu. M-am dus la super stilistul Cornel si mi-a taiat parul, astfel ca acum dupa 2 ani, abia am ajuns aproape de lungimea de atunci. Eu i-am cerut doar un tuns de varfuri si atat. Omu' e putin obsedat si eu cred ca nu are indemanare de a lucra pe par lung...

  • Ioana, marţi, 05.04.2011 04:25

    Bună, Rodica Asta este ceea ce fac. Caut. Caut și scriu :). Despre realitate și experiențele trăite.

  • rodica, miercuri, 30.03.2011 23:12

    ai gresit coaforul............. mai cauta

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro