Bistro Jariștea. Superlativ absolut.
Din viaţa / De Ioana, 25.02.2011

După cum am prezentat și în alte articole, vizitele mele “undercover” în diverse locații bucureștene, ca posesoare de voucher, mi-au adus și surprize extrem de plăcute. Printre multe oferte achiziționate pentru servicii în saloane și spa-uri, am cumpărat și câteva vouchere pentru restaurante și cafenele, pe care le țin cu mine în mașină, pentru orice eventualitate.

Cu ceva timp în urmă, având o discuție mai aprinsă cu un colaborator, pornită de la mici divergențe referitoare la proiectul la care lucram împreună, mi-a venit ideea să mergem împreună la masă, pentru a îndulci situația și pentru a stabili ultimele detalii ale proiectului în care eram implicați. Din voucherele pe care le aveam, am ales restaurantul situat cel mai aproape de locul în care ne aflam: Bistro Jariștea.

Am plecat fiecare în mașina personală, iar în fața resturantului am fost întâmpinați de un tânăr care a evaluat rapid situația, a venit mai întâi la mine, mi-a deschis portiera și zâmbitor mi-a urat “Bine ați venit”, iar apoi s-a îndreptat către mașina colegului meu, cu aceleași urări și același zâmbet larg. Ne-a condus până la intrare, de unde am fost preluați de altcineva. Amabilitatea este în semnătura lor, primirea caldă, modul de a vorbi și a interacționa sunt atent studiate și perfect puse la punct.

Am fost conduși la etaj, ni s-au luat hainele și ne-am așezat. Atmosfera este extrem de relaxantă și plăcută, locația în sine inspiră eleganță, stil și este cumva atemporală,  parcă nu te-ai mira dacă de după colț ar apărea o doamnă într-o rochie cu crinolină și cu umbreluță asortată.

Eram foarte plăcut impresionată, dar în același timp curioasă de eventuala modificare a atitudinii la vederea voucherelor. Am scos hârtiile buclucașe din geantă și le-am pus pe masă, în așteptarea reacției. Ospătarul ni s-a adresat foarte politicos, ne-a întrebat ce dorim să bem și după o privire rapidă asupra voucherelor a continuat, fără nici cea mai mică schimbare de atitudine: ”Observ că aveți vouchere, doriți să comandați și altceva sau este în regulă să dăm drumul la comandă?” Touché! Tonul face muzica!

Meniul din ofertă consta în piept de vițel umplut, servit cu cartofi cu smântână și prăjitura casei numită "Locanta Jariștea", iar reducerea era de la 50lei la 18lei de persoană. Am comandat băuturile și am continuat discuțiile despre proiectul nostru. Felul principal a sosit repede, într-o prezentare foarte frumoasă, iar gustul era desăvârșit. Prajitura și ea a fost deosebită, foarte apetisantă și delicioasă.

Nu am putut să nu remarc atitudinea și conduita personalului, mersul studiat, ținuta impecabilă, modul de adresare și vocabularul elegant. Cu toate că aveam voucherele, am aruncat o privire în meniu. Câteva preparate m-au făcut curioasă să le încerc… dar decizia va fi destul de grea: piftie de curcan, drob de miel, cremă de cașcaval cu sparanghel, mâncărică de gutui cu curcan, mușchiuleț de căprioară cu sos de afine. Ceea ce mi-a atras atenția este faptul că există meniu special pentru copii, oferit gratuit pentru cei sub 6 ani.

Din păcate colegul meu nu s-a adaptat la standarde, m-a poftit să intru eu prima în restaurant, nu s-a oferit să mă ajute să dau jos paltonul, iar la final, cireașă pe tort... cu toate că voucherele erau cumpărate de mine, a ținut să îmi mai ceară să achit 15 lei din cei 32 trecuți pe nota de plată pentru băuturi :). Ei bine, toate aceste aspecte nu tocmai plăcute nu au putut să eclipseze în vreun fel impresia extraordinară pe care mi-a lasat-o acest restaurant.

La plecare am fost din nou conduși, ni s-a zâmbit și am fost invitați să revenim. Fără dar și poate Bistro Jariștea a intrat pe lista localurilor mele preferate și le voi face următoarea vizită cât de curând. Nota 10!

  • elena, vineri, 21.09.2012 12:10

    este un loc fantastic ce a redefinit bucataria romaneasca in bucuresti. mi se pare genial, are niste combinatii f. bune si mancarea este absolut delicioasa. un mare plus din partea mea!!! e unul dintre restaurantele preferate!!!

  • magdalena, luni, 30.07.2012 18:49

    ioana, ai descris perfect unul dintre locurile mele preferate. De fiecare data cand vin in bucuresti, imi duc prietenii acolo. e unul dintre putinele locuri ale caror preparate imi aduce aminte de casa de la tara unde bunica mea imi face tot felul de mancaruri traditionale. pe langa asta, atmosfera e chiar deosebita!

  • Cata, marţi, 19.06.2012 21:57

    pentru mine bistroul este un loc de referinta pentru mancarea romaneasca. ma bucur mult sa vad ca mancarea romaneasca nu inseamna pt toti snitel cu cartofi, ciorba de burta sau sarmale. nu, la bistro gasesti niste combinatii uimitoare, unice si totusi familiare. iar torturile lor, in special cel de ciocolata ma duce cu gandul la copilarie, cand mama facea un tort genial de ziua mea. merg la bistro jaristea de oricate ori am ocazia si va recomand la fel!!

  • Ella, miercuri, 23.05.2012 20:46

    de acord cu tine... si mie mi-a lasat o impresie foarte placuta bistro jaristea. am fost cu prietenul meu cand am facut 2 ani impreuna si am petrecut o seara superba!!! ne-am simtit rasfatati de mancare, de cat de atenti erau chelnerii cu noi si de muzica de pian. un super loc, vi-l recomand!

  • Vali, vineri, 25.02.2011 15:45

    LLOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOLLLLLLLLLLLLL:):):):):):):):). Altceva nu mai pot sa scriu in acest moment dupa ce am citit faza cu cei 32 de lei. Deci nu cred asa ceva. On topic - am fost si eu o singura data acolo si chiar mi-a placut .(servirea, mincarea, felul in care era aranjat restaurantul-- eu am stat la parter nu am luat aer de etaj :( ) Putine locatii in Bucuresti unde gasesti atmosfera si servirea de aici.

  • Anca, vineri, 25.02.2011 14:41

    Foarte interesant articolul

  • Ioana, vineri, 25.02.2011 13:26

    Bună, Gabi Mă bucur că articolul te-a ajutat. Mulțumesc pentru aprecieri. Ioana

  • Gabi, vineri, 25.02.2011 11:23

    Multumesc pt articol. Si eu trebuie sa duc o delegatie la un restaurant/bistro in Bucuresti si ma oprisem la Jaristea, insa nu gasisem nici un comentariu despre servicii. Articolul m-a convins.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro