A fost anorexică, acum are burtă. Dar e mândră de corpul ei
O tânără britanică nu ascunde transformările extreme prin care a trecut. Ea a postat pe Instagram mai multe fotografii din perioada în care suferea de anorexie și în care arăta mai bine, dar și din prezent, când are colăcei de care nu se jenează.
Megan Jayne Crabbe, în vârstă de 23 de ani, din Essex, are un mesaj pentru toate tinerele care se confruntă cu problemele pe care le-a avut și ea: să fie mulțumite de felul în care arată și să-și accepte aspectul fizic fără să se mai simte rușinate pentru că nu se încadrează în niște șabloane sociale.
Megan a postat pe Instagram un montaj cu două fotografii. Poza din stânga era editată, iar cea din dreapta o arăta așa cum e în realitate, cu călăcei. "Cred că una dintre aceste poze este mai frumoasă decât cealaltă. Dar nu e cea la care vă gândiți", a scris ea.
"Unii ar spune că în stânga am forme frumoase, iar în cealaltă sunt grasă. Una pare făcută <<înainte>>, cealaltă <<după>>. Una îi va face pe oameni să spună că nu sunt sănătoasă, că nu pot fi apreciată. Cealaltă va fi admirată, mă va face dorită. Și chiar dacă mi-am petrecut viața crezând că versiunea mea din stânga este mai valoroasă decât cea din dreapta, acum mi-am schimbat părerea. Cred că cel mai frumos este să fii tu însuți", a explicat tânăra.
Megan a scris că imaginea din stânga este prelucrată, aranjată și nenaturală: "A fost făcută cu toate presiunile pe care le impune un corp <<perfect>>. În poza din dreapta sunt relaxată. Sunt mulțumită și mă bucur de mine pentru tot ce îmi era rușine înainte. Colăceii de pe burtă, celulita, fața și mintea mea s-au eliberat de tot ceea ce vrea altcineva să fiu. Iar această libertate este minunată", a mai scris ea.