Austin mai are trei copii, dar asta nu l-a oprit să lase serviciul şi să asiste la naşterea fiului său
După cele întâmplate, Austin a spus că n-ar schimba pentru nimic în lume alegerea pe care a făcut-o. Încă păstrază brăţara pe care soţia lui a primit-o la internare.
Ziarul local a aflat că a pierdut slujba pentru a că a ales să asiste la naştere, iar o avocată a iniţiat o campanie pentru susţinerea tânărului, intitulată "Go Fund Me f0r family". "Nu cred că ei ar trebui să-şi facă griji din punct de vedere financiar; va fi o perioadă foarte frumoasă acum. Cred că nimenui nu ar trebui pus în situaţia de a alege între familie şi serviciu", a declarat avocata Sara Persechino.
Lumea a donat bani pentru a ajuta tânăra familie, fondurile ajungând la 10.000 de dolari. Dar, mai important, publicitatea stârnită de cazul său l-a ajutat nesperat de mult pe Austin. Vecinii s-au interesat ce locuri de muncă sunt disponibile, iar tânărul a primit o mulţime de oferte de serviciu. Austin nu trebuie să-şi facă griji pentru viitorul familiei sale.