femeie �ngr??atAbbigail avea aproape 90 de kilograme şi continua să ia proporţii când a decis că trebuie să slăbească, pentru ea şi pentru fiicele sale
A început cu paşi mici: a renunţat la pâine şi la prăjeli şi a slăbit şase kilograme. Încântată de rezultat, a mers mai departe, iar în mai 2015 a apelat la un antrenor personal şi a început să meargă constant la sală, scrie cotidianul britanic. Cu multă muncă şi voinţă, rezultatele bune au continuat să vină: Abbiagail a slăbit de la o lună la alta, ajungând acum la o greutate de 55 de kilograme. Când a început să slăbească, avea aproape 90 de kiograme şi tot lua proporţii.


"La început eram puţin preocupată când mergeam la sală, dar am urmat programul Xercise4Less, care este potrivit pentru orice corp şi pentru orice greutate şi am început să mă simt imediat ca acasă. Antrenorul meu, Tom, a fost motivaţia de care aveam nevoie. A crezut tot timpul în mine, a tras de mine şi m-a făcut puternică când simţeam că voi ceda", a povestit englezoaica.

Abbigail n-ar fi slăbit însă atât de mult dacă nu şi-ar fi schimbat dieta, înlocuind cipsurile nocive cu salatele. "Când mă uit înapoi la perioada de dinainte de a slăbi, îmi dau seama că atunci îmi găsisem confortul în mâncare, iar alegerile mele nu erau deloc sănătoase. Obişnuiam să mănânc multe cipsuri, ciocolată, pâine şi unt când nu mă simţeam bine şi îmi plăcea să beau coca cola la fiecare masă", a mărturisit tânăra. "Acum, ca bucătăreasă, am învăţat mai multe şi am mai multă grijă de mine. Îmi planific bine toate mesele şi gătesc doar alimente <<curate>>. Sunt şi mai disciplinată cu alegerile mele culinare şi mai atentă la ceea ce mănânc", a explicat ea.


Abbigail nu vrea să se oprească aici. Hotărâtă să ducă transformarea sa mai departe, ea plănuieşte să slăbească mai mult şi să-şi fortifice corpul cu ajutorul exerciţiilor la sală: "Viaţa mea s-a schimbat atât de mult de când am luat decizia de a slăbi - am mai multă energie pentru sarcinile de zi cu zi, ceea ce mă ajută să fiu o mamă mai activă. Deşi am o greutate ideală, încă nu mi-am terminat transformarea. Merg în continuare la sală de trei ori pe săptămână, iar acum mă concentrez pe slăbit şi pe exerciţii."


Antrenorul ei, Tom Cowen, o susţine şi crede că ea mai are de lucru: "Abby a venit la mine căutând o schimbare amplă pentru stilul ei de viaţă. Zicea mereu că va începe de a doua zi şi uite că a reuşit să se schimbe, nici nu s-a mai uitat înapoi. Abby lucrează din greu, mai mult ca oricine cu care am lucrat. Avem încredere unul în celălalt şi ea vrea tot timpul să încerce mai mult."

"E o mare plăcere să o antrenez, a reuşit una dintre cele mai tari transformări la care am participat", a mai spus antrenorul.



Foto: Daily Mail
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro