17
A început să facă poze pentru că îi calmau durerile. Apoi totul s-a schimbat
Magnus Dovlind a suferit un accident de muncă în urmă cu trei ani. Nevoit să-şi schimbe domeniul de activitate, el a început să facă fotografii ca o formă de tratament, apoi totul a luat altă turnură.
Magnus spune că accidentul în urma căruia a rămas cu dureri acute de spate i-a schimbat vocaţia. Întrucât nu mai putea face multe activităţi care înainte i se păreau banale, el şi-a cumpărat o cameră Pentax k3 şi s-a apucat să facă fotografii, la început ca o terapie care să-l ţină ocupat şi să-i mai calmeze durerile. Destul de repede, această terapie s-a transformat într-o pasiune care îl face să uite de dureri.Suedezul în vârstă de 33 de ani iubeşte natura din copilărie şi a realizat că acesta este mediul în care devine creativ. A început să facă fotografii în zone izolate, în natură, obiectivul lui fiind să arate că există ceva frumos în orice colţ, în orice lucru, oricât de banal ar părea la prima vedere.
Magnus a povestit pentru Bored Panda că a încercat să-şi transpună stările de spirit în imaginile pe care le-a făcut şi acest lucru se poate vedea în multe dintre cadrele pe care el le-a surprins. "Sunt milioane de detalii în pădure şi în zonele rurale, iar aşa cum le-am văzut prin obiectivul foto nu le-am mai văzut niciodată înainte. Şi vreau ca şi cei care privesc imaginile mele să se bucure de aceste detalii şi trăiri", a spus el.