Culori, arome și multă voie bună: ce putem vizita în Napoli
Chiar dacă ai vizitat deja mai multe orașe din Italia, nimic nu te poate pregăti pentru atmosfera exuberantă, uneori haotică, marcată de arome și râsete din Napoli. Vei avea senzația că toți locuitorii se află pe străzile care se îndreaptă spre port, în timp ce te învăluie culorile vibrante și aroma de pizza. Descoperă ce putem vizita în Napoli și nu rata orașul care îți va revitaliza toate simțurile.
Orice nuanță pare mai intensă în Napoli, aerul este plin de savoarea diferitelor tipuri de pizza, iar râsul și atracțiile turistice te întâmpină la fiecare pas. Călătorii experimentați ne dezvăluie ce putem vizita în Napoli și precis vei găsi și tu locuri care îți stârnesc interesul. Muzeele, bisericile magnifice, palatele, aleile largi pentru plimbări și străzile romantice cu piatră cubică îți vor dezvălui secretele acestui oraș cu o istorie îndelungată, care a început din secolul al VIII-lea î.Hr. Moștenirea bizantină, grecească, spaniolă și austriacă și-au lăsat amprenta asupra acestui spațiu cu o atmosferă unică.
Iată ce putem vizita în Napoli:
1. Lungomare și Castel dell'Ovo
La malul apei, exact la poarta istorică dintre Marea Mediterană și restul lumii poți experimenta farmecul vibrant al orașului. Portul din Napoli este divizat într-o serie de pontoane și se află într-o activitate continuă. Promenada Lungomare are o lungime de 2,4km și parcurge Via Partenope și Via Franceso Caracciolo până în cartierul Chiaia, oferind o priveliște captivantă spre Muntele Vezuviu, plus multe cafenele și localuri în care poți servi o înghețată delicioasă. Bucură-te de peisaj, integrează-te în atmosfera care te înconjoară și nu uita să testezi pizza margherita, despre care se spune că a fost inventată chiar în Napoli.
Pe promontoriul care se află la capătul Via Francesco Caracciolo se află și Castel dell'Ovo, care datează din secolul al XII-lea și este cel mai vechi castel din Napoli. Poți intra gratuit pentru a vizita castelul și muzeul din incinta lui, iar dincolo de zidurile sale este punctul de plecare pentru croazierele spre Sicilia și Sardinia.
2. Capela Sansevero
A fost construită în 1590 ca o capelă privată pentru familia Sansevero. În secolul al XVIII-lea a fost redecorată în stil baroc sub supravegherea lui Raimondo di Sangro, Prințul de Sansevero. Poți admira sculpturi unice, printre care și „Hristos sub giulgiu”, realizată de Giuseppe Sammartino. De asemenea, aici se regăsesc și mașinării anatomice, care exemplifică funcționarea sistemului circulator și a mușchilor, construite pe schelete reale cu sfoară, mătase și ceară de albine.
3. Catacombele San Gennaro
Datează din secolul al II-lea, la fel ca și catacombele romane și reprezintă un labirint de pasaje și camere mortuare cu detalii arhitecturale mai complexe decât cele ale stilului roman și cu picturi deosebite. Catacombele au două niveluri în care se află fresce de la finalul secolului al II-lea și Cripta Episcopilor, construită sub forma unei bazilici subterane.
4. Muzeul Național de Arheologie
Adăpostește o colecție impresionantă de artefacte, multe dintre care au fost aduse aici după primele excavații ale sitului din Pompeii. În plus, vei putea admira comorile regilor din Napoli, colecții de artă din Roma și Parma, colecția din palatul Portici, precum și materiale aduse de la Herculaneum și Cumae.
5. Palatul Regal Capodimonte
Construit inițial ca reședință de vânătoare pentru regele Carol în secolul al III-lea, Palatul Regal Capodimonte a devenit ulterior reședința oficială a regelui și locul de păstrare a colecției Farnese pe care a moștenit-o. Colecția include portrete ale regilor și reprezintă baza pentru Galeria Națională, una dintre cele mai valoroase colecții de artă din Italia. Printre cele peste 500 de picturi poți admira opere realizate de Tițian (Tiziano Vecellio), Mantegna, Caravaggio, Rafael, Botticelli, El Greco, Bellini și artiști locali din Napoli din secolele XVII-XVIII.
În apartamentele regale vei putea examina tapiserii de lux, mobilă și colecții de porțelanuri folosite în timpul dinastiilor Savoy și Bourbon. În parcul care înconjoară palatul vei observa terenurile de vânătoare și atelierul de ceramică. Plimbă-te prin parcul cu vegetație luxuriantă, marcat de alei umbrite, statui din alte vremuri și heleșteul care te face să visezi.
6. Castel Nuovo
În partea de sud a pieței municipale (Piazza del Municipio) vei regăsi acest castel cu 5 turnuri uimitoare, care este numit și Maschio Angioino. A fost reședința regilor din Napoli, iar aspectul lui reflectă dominația succesivă a Franței, Aragonului, Spaniei și Austriei. A fost construit între 1279 și 1282 sub conducerea lui Carol de Anjou, fiind mărit ulterior sub supravegherea lui Alfonso de Aragon. O parte din Castel Nuovo este dedicată evenimentelor și expozițiilor culturale, dar Sala Armurilor, curtea din partea de sud și Salla della Loggia sunt deschise vizitatorilor. Nu uita să vizitezi și biserica în stil gotic dedicată Sf. Barbara (Capella Palatina).
7. Presepi din Via San Gregorio Armeno
Dacă vrei să le oferi prietenilor sau cunoștințelor suveniruri unice din teracotă trebuie neapărat să mergi în această zonă. O plimbare de-a lungul Via San Gregorio Armeno nu este doar o ocazie de a face cumpărături, ci poate fi o experiență de neuitat în plan cultural sau pentru a observa viața localnicilor. Vei fi uimit de măestria artiștilor locali, de varietatea și detaliile fiecărei figurine create, indiferent de dimensiuni. În luna decembrie vei găsi scene ale nativității numite presepi peste tot în Italia, dar în Napoli sunt cele mai reușite. Conțin mult mai multe animale și persoane decât varianta clasică. Vei putea admira clădiri, magazine, copii sau chiar sate întregi în cadrul acestor presepi care sunt încadrate de materiale fastuoase. Vei fi uimit de colecțiile miniaturale de mobilă și de figurile expresive.