Familia netradițională: Au vândut tot și au plecat în lume cu doi copii. Până acum au ajuns în 22 de țări
Există oameni care își doresc mai mult de la viață decât o casă și o slujbă bună. Doi părinți din Londra au vândut tot ce aveau și au plecat cu copiii în jurul lumii. Și n-au de gând să se mai întoarcă.
Benjamin și Zyleen Hewins au decis că e mai bine ca fetița lor, Emiliana (șase ani) și băiatul, Zacharia (trei ani), să învețe la "școala lumii". Ceea ce la noi s-ar traduce în mod greșit prin "școala vieții" înseamnă de fapt contactul direct cu oamenii, cu locurile și cu diferite culturi care le oferă copiilor cunoștințe pe care abia dacă le capătă la școală.
După ce o rudă a murit pe neașteptate, cei doi părinți și-au reevaluat prioritățile în viață și au ajuns la concluzia că își doresc mai mult decât o casă și o slujbă, așa că au vândut tot și au plecat într-o lungă călătorie în jurul lumii. Acum cei patru hoinari sunt cunoscuți drept
"Familia Flip Flip" după ce povestea lor de pe blogul de aventuri pe care postează a devenit cunoscută. De atunci, Hewinșii au bifat destinații fascinante, precum Noua Zeelandă, India, Peru și Thailanda.
"Știam că ne doream mai mult de la viață și nu ne dădeam seama cum am putea ajunge aici altfel decât lucrând din ce în ce mai mult. Dar n-am vrut să pierdem ani prețioși din viață cu copiii noștri muncind mai mult, așa că am decis să vindem tot ca să avem mai mult timp pentru familie și aventură", a explicat Zyleen pentru
The Mirror.
Ben și-a vândut dubița, toate sculele, motocicleta și mașina familiei, iar copiii au renunțat la haine și jucării care ar fi fost inutile pe drum, ca să facă rost de bani. Dar în timp ce familia Hewins strângea fiecare liră, rudele și prietenii credeau că au luat-o razna și nu știau cum să-i facă să se gândească mai bine. "Cei mai mulți credeau că suntem nebuni. Dar când vestea a început să se mai așeze, au început să-și facă și ei planuri să se întâlnească cu noi pe drum", a povestit Ben. "Până acum am fost destul de norocoși să petrecem zece săptămâni din acest an cu familia și prietenii pe diferite continente", a adăugat el.