9
Cazare la cort pentru fițoși: Condiții de lux în mijlocul pădurii
Pentru cei mai pretențioși, care își doresc să înopteze în inima pădurii, la cort, dar să nu le lipsească nici confortul, o companie a găsit soluția perfectă.
Dacă nu știați, există și o versiune de lux a campingului. Se numește glamping și reprezintă nișa celor care nu vor să renunțe la confort, nici măcar în mijlocul naturii. Iar o companie este gata să ducă acest sector la un alt nivel.Trei corturi în formă de domuri, prima fază a unui proiect turistic mai amplu, au fost concepute și amplasate în deplină armonie cu natura, în regiunea Petite-Rivière-Saint-François, din apropiere de masivul Charlevoix, de lângă Quebec City. Fiecare cort poate adăposti câte patru turiști, iar aceștia au la dispoziție o bucătărie în loc să gătească la foc, afară. În plus, sacii și saltelele de dormit au fost înlocuite de paturi încăpătoare și comode ca la un hotel de cinci stele, cu o panoramă superbă la peisajele superbe din împrejurimi, iar înăuntru se află și un șemineu care încălzește atmosfera.
Turiștii pot ajunge la corturi pe o potecă ce șerpuiește printre copaci, dinspre parcarea comună. Fiecare cort e ridicat pe un suport din lemn și este dotat cu un spa din care pot fi admirate priveliștile remarcabile. Podeaua din lemn oferă un plus de confort și ajută la menținerea unei temperaturi uniforme în interiorul corturilor, relatează agenția Ferrari.
"Pânza gri și șemineul crează o atmosferă caldă și cochetă. O zonă de servicii e pregătită în mijloc cu o chicinetă, patul principal și o baie cu duș italian. O scară duce la al doilea pat, deasupra zonei de servicii"
O invitație de a te bucura de lux în inima munților, în armonie cu natura, corturile pot fi închiriate la un tarif de 210 dolari (182 de euro) pe noapte. Rezervările pot fi făcute pentru minim două nopți.
Foto: Hepta