Ce au pățit două gemene după ce au cheltuit 250.000 de dolari pe operații estetice ca să semene și mai mult între ele
Anna și Lucy DeCinque nu s-au mulțumit doar cu faptul că erau gemene identice. Au dat o avere pe operații estetice care să le asemene și mai mult, dar nu se așteptau la ceea ce a urmat.
Cele două femei în vârstă de 33 de ani, din Perth, Australia, au trecut împreună prin aceleași operații plastice, incluzând mărirea buzelor, implanturi în sâni, tatuaje faciale, îndinderea pielii și tratamente cu laser. Până și extensiile de păr și le-au făcut la fel. Totul pentru ca ele să semene leit, fără nicio diferență. După ce aparițiile lor publice au stârnit un val de comentarii dure, gemenele au decis să se opereze din nou ca să elimine modificările aplicate.
Ele au declarat pentru New Idea că regretă operațiile masive și au început să-și promoveze acum "look-ul natural". "Sincer, nici noi nu știm de ce ne-am făcut toate chestiile astea... Regretăm multe lucruri și dacă am putea da timpul înapoi, am face lucrurile cu totul altfel", a recunoscut Anna.
După ce și-au dat seama că au cam întrecut măsura, surorile care au trecut prin 14 proceduri estetice în decurs de două săptămâni, au decis să renunțe la tatuajele de la sprâncene și buze, precum și să-și scoată implanturile din buze. Valul de critici și de injurii care s-a prăvălit asupra lor pe rețelele de socializare le-a convins că look-ul cu aspect de plastic nu le avantaja: "Cu cât deveneam mai populare, cu atât aveam mai mulți hateri și eram numite peste tot <<Păpușile Barbie>> sau <<Gură de pește>>", a mărturisit una dintre ele.
La început, singurul lor obiectiv era să aibă totul mai mare, inclusiv buzele. "Au ieșit prea mari și erau disproporționate cu restul feței. Am încercat să urmăm o tendință, dar am mers prea departe", au recunoscut ele.
În timpul procesului masiv de schimbare prin care au trecut, sprâncenele le-au fost smulse pentru a lăsa loc pentru varianta tatuată, o alegere pe care acum o regretă. Ele au renunțat și la extensiile de păr și spun că nu-și vor mai face niciodată injecții faciale.
Cele două femei au același iubit de opt ani și probabil doar el știe care-i Anna și care-i Lucy, dacă cumva mai contează acest aspect. Interviul pentru publicația australiană survine la mai bine de un an după ce ele au anunțat că vor să rămână însărcinate în același timp cu acesta, Ben Byrne, de profesie electrician-mecanic.