29
Cea mai frumoasă grădină din lume: Imagini de vis din paradisul lalelelor
Divertisment / 17.05.2018

Lalelele înflorite transformă Olanda într-o imensă grădină înflorită. Invazia culorilor începe în aprilie şi durează până la începutul lunii mai.

Sfârşitul lunii aprilie este, de obicei, cel mai bun moment în care merită să vizitezi Olanda. Timp de două săptămâni, în funcţie şi de vreme, milioane de lalele colorează într-o varietate spectaculoasă de nuanţe câmpurile trasate matematic.

Cei mai mulţi turişti merg să vadă grădina Keukenhof, despre care se spune că este cea mai fotografiată din lume. Aflată la 45 de minute distanţă de Amsterdam, fosta grădină de zarzavat a contesei Jacoba de Bavière, de pe domeniul castelului Teylingen, este una dintre cele mai frumoase atracţii din Olanda. Peste 45 de milioane de oameni au vizitat până acum acest paradis în care anual are loc Festivalul lalelelor. După ce a găzduit expoziţiile de flori ale producătorilor locali, Keukenhof a devenit, de mai bine de 70 de ani, "sanctuarul" iubitorilor de lalele.


La Keukenhof e destul de aglomerat, dar cine vrea o perspectivă deosebită poate să admire plantaţiile din afara grădinii, de pe terenurile fermierilor, recomandă Albert, un tânăr fotograf olandez care vine în fiecare an să fotografieze florile, căutând de fiecare dată o altă perspectivă, în funcţie şi de condiţiile meteo.

Bored Panda a publicat o serie de imagini pe care fotograful le-a făcut în sezonul lalelelor. Anul acesta, Albert a adăugat şi o perspectivă aeriană, cu ajutorul unei drone, dar şi al unui mic avion. Imaginile sunt absolut fascinante!
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro