În mod normal, "Stranger Things", "Grey’s Anatomy", "Seinfeld" sau "The Big Bang Theory" nu ar fi existat. Aceste filme și multe altele ar fi fost lansate, dar cu alte titluri. Și, privind retrospectiv, Slavă Domnului că producătorii caută întotdeauna variante mai bune!
Imaginați-vă că, în loc să vă uitați la "Friends", ați fi urmărit un episod din "Six of One". Nu sună la fel de bine, nu? E greu de spus dacă serialul ar mai fi avut succes cu alt titlu, dar prima impresie este că nu s-ar fi bucurat de aceeași popularitate.
De fapt, găsirea titlului perfect pentru un film este un proces dificil, mai dificil decât pare, notează The Hollywood Reporter. Nu trebuie să fir nici prea glumeț, dar nici să sune prea generic. Să nu fie nici prea lung, prea greoi sau prea vag. Cu atât de multe cerințe, nu-i de mirare că multe producții nu reușesc să atragă audiența țintită - titlul joacă un rol esențial în succesul unui film.
Un titlu simplu și la obiect este ceea ce caută producătorii, iar varianta ideală este dintr-un cuvânt. Dar acel cuvânt nu trebuie folosit doar pentru că sună interesant, ci trebuie să rezume perfect filmul, să te ajute să înțelegi despre ce este vorba și să atragă să-l vezi. De multe ori, umorul și termenii cu dublu sens dau rezultate bune. O altă tehnică este adaptarea titlului pentru a se potrivi cu contextul unor evenimente importante sau folosirea ca sursă de inspirație a unor evenimente sociale, politice sau de altă natură.
Citește și: 28 de filme și legăturile surprinzătoare dintre ele. Nu te-ai fi gândit la așa ceva
Bored Panda demonstrează cât de important este titlul unui film, dezvăluind cum ar fi trebuit să se numească mai multe producții de succes. Din fericire, variantele finale au fost cele mai bune!