Nunta verde: Ceremonia eco-șic pe care un cuplu a organizat-o în pădure cu un buget redus și meniu vegan
Un manager din PR și mireasa lui, profesoară de balet, și-au dorit o ceremonie ieșită din comun, dar fără fast și fără mare cheltuială. Așa că au făcut o „nuntă verde“, adică eco și vegană.
Când au hotărât să se căsătorească, Chloe și Joshua Stringer-Hall, doi tineri din Anglia, și-au dorit o nuntă ieșită din comun. Au scos din calcule ținutele pretențioase, invitațiile alese și orice cheltuială inutilă, în favoarea unei ceremonii simple, dar cu gust, prietenoasă cu mediul. Asta înseamnă o ceremonie organizată în inima pădurii, cu un meniu bazat pe produse procurate din surse locale, obținute fără pesticide, invitații realizate din hârtie reciclată, mâncare servită în farfurii biodegradabile din frunze de palmier și baloți din fân cosit de fermieri în loc de scaune.
Cei doi tineri, ambii în vârstă de 25 de ani, estimează că nunta din luna mai, din pădurea Woodland Tipis and Yurts, lângă Hereford, i-a costat 17.000 de lire (19.045 euro), cu 12.000 de lire sterline (13.445 euro) mai puțin decât bugetul pentru o nuntă clasică, relatează cotidianul britanic Daily Mail.
Ca să se încadreze în linia pe care și-au propus-o, Chloe a purtat o rochie de mireasă second-hand, pe care a dat doar 50 de lire sterline (56 de euro). "Tot procesul de creare a unei rochii de mireasă este dăunător mediului", a explicat ea.
Soțul său, manager de comunicare în cadrul companiei Network Rail, a purtat jeanși și "i-a reciclat" purtându-i de atunci când merge la serviciu. "Ținuta noastră combinată a făcut mai puțin de 100 de lire", a spus Joshua Stringer-Hall.
Chloe și Josh au dansat într-o iurtă, în aplauzele invitaților, îmbrăcați și ei cât mai simplu, în ținute rurale - mulți au purtat în picioare cizme de cauciuc sau bocanci, jeanși și cămăși din stofă în carouri. Apoi, în loc de scena clasică a servirii reciproce cu o bucățică de tort, mirii și-au oferit macarons, în timp ce în spatele lor se afla o masă plină de prăjituri. Ei au renunțat la tortul tradițional pentru a vedea cine face cele mai bune prăjituri, așa că asta a fost tot ce le-au cerut invitaților în loc de daruri de nuntă, scrie ziarul citat.