Deschidere oficială Gargantua d’oro
Din 9 decembrie 2013, odată cu sezonul rece, Bucureștiul are o nouă destinație culinară de excepție, prietenoasă și savuroasă, în noua locație, Gargantua d'oro, restaurant care face parte din lanțul deja binecunoscut Gargantua, alături de restaurantul Garagantua - In the Park și sala de evenimente Garagantua Anniversaire.
Începutul poveștii noastre este cu mulți ani în urmă, când am decis să deschidem prima locație din Parcul Grădina Icoanei. Părea locul potrivit pentru zile de răsfăț și seri relaxante în compania celor dragi. Rezultatele au fost pe măsura așteptărilor noastre, dar mai ales ale clienților.Dacă vrei să te bucuri de un pahar de vin cu prietenii, sau vrei să găsești combinația perfectă de gusturi într-o cină savuroasă în stil mediteranean, Gargantua te așteaptă cu masa pusă. Și pentru că mâncarea era bună, dar locul insuficient, am deschis Gargantua Anniversaire, în care replicăm ce avem In the Park, dar la scară mare – nunți, botezuri, petreceri corporate.
Iar de acum gurmanzii și nu numai, se pot bucura de o locație elegantă, în centrul monden al Bucureștiului: restaurantul Gargantua d'oro, amplasat în zona Pieței Dorobanți.
Bunul renume de care se bucură restaurantele Gargantua garantează servicii impecabile și preparate delicioase, alese cu grijă din toate colțurile lumii și realizate de maeștri bucătari! Și pentru că vorbeam de maeștri bucătari... staff-ul restaurantului condus de Maestrul bucătar Lucian Horotan este pregătit să facă demonstrații de talent și performanță în arta culinară.
Reprezentanții bucătăriilor Europei, sub bagheta atentă a Maestrului Lucian Horotan, un expert al bucătăriei Fusion, sunt pregătiți și vă așteaptă la Gargantua d’oro cu preparate și specialități deja încercate în locațiile mai vechi din cadrul lanțului de restaurante.
Dar noutatea de la Gargantua d'oro o reprezintă specialitățile japoneze pregătite de Sushi Chef Ken, în diferite prezentări ce țin de cultura asiatică, sushi rolls, salată japoneză cu mango, spring rolls. Atent la detalii și cu gusturi rafinate, preparatele Chef-ului Ken sunt o carte de vizită pentru noi.
La Gargantua, poveștile îți sunt ascultate, prietenii îți sunt primiți cu drag, iar partenerii de afaceri sunt întâmpinați cu profesionalism.
Gargantua este locul în care simți că ești de-al casei!