În următoarele weekenduri, copiii îi întâlnesc pe Croitorașul cel Viteaz și pe Albă ca Zăpada la Grand Cinema & More
Grand Cinema & More şi Teatrul de Animaţie Ţăndărică continuă seria spectacolelor pentru copii cu două piese ce scot în evidenţă două valori extrem de importante pentru cei mici, curajul şi puritatea sufletească: Croitoraşul cel Viteaz şi Albă ca Zăpada. Acestea vor putea fi vizionate pe 8 noiembrie, respectiv 15 noiembrie, începând cu ora 11:00 în sala Epika a cinematografului din Băneasa Shopping City.
Croitoraşul cel Viteaz spune povestea unui croitor sărac, a cărui aventură începe după ce, cu ajutorul unei basmale, ucide dintr-o dată cele șapte muște care nu-l lăsau să mănânce. Basmul face parte din colecția de povestiri culese de Fratii Grimm și a cunoscut o multitudine de adaptări de-a lungul timpului. Păstrând linia clasică a poveştii, spectacolul pus în scenă la Grand Cinema & More integrează tehnici ale teatrului de animaţie, folosind marionete şi procedee de mânuire impresionante. Cu elemente de grafică şi animaţie digitală care se pliază pe accentele muzicale şi pe scenografie, spectacolul va capta atenţia celor mici, oferindu-le o incursiune de neuitat în lumea fantastică a basmelor. Grafica 3D este asigurată de Radu Constantinescu, iar ilustraţia muzicală de Vasile Manta.Albă ca Zăpada este una dintre cele mai iubite poveşti pentru copii, cunoscând multe versiuni în Europa, cea mai populară rămânând cea a fraţilor Grimm. Albă ca Zăpada este o fată de împărat extrem de frumoasă, doar că această calitate se dovedeşte a fi o corvoadă. Mama ei vitregă doreşte să fie recunoscută ca fiind cea mai frumoasă femeie din ţinut, doar că oglinda sa fermecată alege întotdeauna o singură persoană: Albă ca Zăpada. Astfel, împărăteasa unelteşte o sumedenie de şiretlicuri prin care să scape de prea frumoasa fată. După multe tentative nereuşite, fata este salvată de sărutul unui prinţ care o readuce la viaţă. Spectacolul păstrază firul poveştii clasice, dar ingeniozitatea regizorului Cristian Pepino şi fantezia scenografică a Cristinei Pepino, folosirea tehnicii de black light, a păpuşilor de mari dimensiuni şi a actorilor la vedere dau un farmec aparte şi creează o atmosferă plină de ritm în care binele triumfă întotdeuna asupra răului.
Stagiunea culturală 2014-2015 de la Grand Cinema & More aduce în fiecare săptămână spectacole ale Teatrului de Animație Țăndărică, de care se poate bucura întreaga familie. Programul complet al pieselor de teatru pentru copii poate fi găsit pe www.grandentertainment.ro.