Roger Waters sparge Zidul la Cinema City
Divertisment · Evenimente / 04.09.2015

Pe 29 septembrie filmul-concert “Roger Waters The Wall” poate fi vizionat în 13 multiplexuri din rețeaua Cinema City.

Pe 29 septembrie, Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România, va difuza filmul-concert  “Roger Waters The Wall”, inspirat din “The Wall Live”, cel mai mare turneu din lume susținut de un artist solo. Toate multiplexurile Cinema City sunt dotate cu cea mai modernă tehnologie, ridicându-se la standardele cinematografelor din marile capitale ale lumii, așa că muzica lui Roger Waters se va auzi perfect, indiferent de cinematograful în care veți viziona acest film emblematic.


“Roger Waters The Wall” durează 133 de minute și a fost filmat cu cea mai modernă tehnologie, pentru a oferi spectatorilor imagini uluitoare și o experiență unică. Pelicula a avut premiera mondială în septembrie anul trecut, la Festivalul Internațional de Film de la Toronto și a fost filmată în trei orașe, aflate pe două continente.

Regizat de Roger Waters și Sean Evans, directorul de creație al turneului, documentarul  conține secvențe ce nu au fost văzute niciodată din celebrul turneu susținut de geniul trupei Pink Floyd în perioada 2010-2013. De asemenea, surprinde momente din viața lui Roger Waters, ca de exemplu moartea tatălui său în Italia în 1944, dar și probleme globale, cum ar fi costul uman al conflictelor militare. Pelicula se încheie cu “The Simple Facts”, o conversație emoționantă și neregizată între Roger Waters și  bateristul Nick Mason, în cadrul căreia aceștia răspund întrebărilor primite de la fani.


Peste 1,5 milioane de persoane au asistat la cele 219 spectacole din turneul “The Wall Live”, încasările ridicându-se la 458 de milioane de dolari. “Eram ca o familie mare pe drum, eram 189 de persoane și eram fericiți. Așa că 29 septembrie este o ocazie perfectă pentru a ne aminti nu doar de cei pe care i-am iubit, dar și de cei pe care îi iubim deși nu mai sunt cu noi sau nu s-au născut încă. Cenușă și diamante, prieteni și dușmani, suntem toți egali la sfârșit”, a declarat Roger Waters pentru Rolling Stone, artistul urmând să împlinească 72 de ani pe 6 septembrie. Filmul va fi difuzat într-o singură zi, pe 29 septembrie, în aproximativ 2.000 de cinematografe din întreaga lume.


Urmăriți aici trailer-ul - https://www.youtube.com/watch?v=Aabfn-gWlVI

Filmul poate fi vizionat în multiplexurile Cinema City din Arad Atrium Mall, Arena Mall Bacău, Gold Plaza Baia Mare, City Park Constanța, Brăila Mall, Iulius Mall Cluj, Iulius Mall Iași, Euro Mall Pitești, Ploiești Shopping City, Shopping City Mall Târgu Jiu, Promenada Mall Târgu-Mureș, Iulius Mall Timișoara și AFI Palace Cotroceni București (sală obișnuită și sală VIP). Toate spectacolele vor avea loc de la ora 20.00.


Preţul biletelor este de 35 lei în toate cinematografele din țară. În București, prețul biletelor este de  45 lei pentru o proiecție obișnuită, respectiv de 60 lei pentru o proiecție VIP în AFI Palace Cotroceni. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, complet digitalizată, și online.

Mai multe detalii pot fi găsite pe website-ul www.cinemacity.ro.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro