Un festival fascinant are loc în fiecare an în apropiere de Scoţia: e un spectacol epic, care cinsteşte aventura vikingilor ajunşi în acest ţinut.
Costume de luptă şi arme ca acum sute de ani, o procesiune nocturnă cu făclii, oameni entuziaşti care cântă cât îi ţin plămânii, muzică şi băutură din belşug, şi o corabie de vikingi arzând - un spectacol senzaţional care se desfăşoară în fiecare an pe o insulă scoţiană. Iar ediţia din 2017, organizată la începutul lunii februarie, a fost, ca de obicei, la înălţime.
Grupurile de vikingi, cunoscute sub numele de echipe Jarl, sunt conduse de un lider ales, Guizer Jarl. Echipele îşi petrec toată ziua mărşăluind prin Lerwick, capitala arhipelagului scoţian Shetland, apoi merg pe malul mării şi ard o corabie de vikingi folosind o mie de torţe. Apoi se retrag în centrul oraşului, mănâncă şi beau până la răsărit.
Tradiţia este respectată în fiecare an în insulele Shetland, care au fost invadate şi colonizate de răboinicii nordici în secolul al XVIII-lea, devenind provincie norvegiană până în anul 1472, relatează Bored Panda. Secolele în care acest teritoriu s-a aflat sub stăpânire scandinavă au lăsat o moştenire importantă aici, unde istoria renumiţilor cuceritori continuă să fie preţuită. Iată câteva dovezi spectaculoase!