Rocky (1976)
Povestea pugilistului Rocky Balboa, un bărbat dintr-un mediu defavorizat, ce se antrenează în condiții mizere, dar care are şansa unei confruntări cu Apollo Creed, campionul mondial la categoria grea, pe care îl învinge, a devenit emblematică pentru cinema-ul american. Este filmul care l-a transformat pe Sylvester Stallone într-un adevărat star la Hollywood. Realizat cu un milion de dolari, va avea încasări de 225 de milioane şi va câştiga trei Oscaruri, inclusiv cel pentru Cel mai bun film (în 1977). Scenariul scris de Stallone a primit şi el o nominalizare la Oscar.
The Shawshank Redemption (1994)
„Dacă vrei să trăiești, fă eforturi”/“Get busy livin’, or get busy dyin’...”, spunea Andy Dufresne, în filmul The Shawshank Redemption/Închisoarea îngerilor.
Obligat să execute o sentinţă nedreaptă, fostul bancher Andy Dufresne (Tim Robbins) are parte în lungii ani de închisoare de o transformare emoţională hotărâtoare, însă greutăţile vieţii de după gratii nu îl fac să renunţe la o posibilă „izbăvire” prin forţe proprii, aşa că vreme de două decenii sapă un tunel care îl ajută până la urmă să treacă dincolo... Sub bagheta regizorală şi scenaristică a lui Frank Darabont, Robins şi Morgan Freeman oferă interpretări de excepţie, semnalate de altfel şi de nominalizările la Oscar primite.