Ray Charles - Ray (2004)
A-l urmări pe Jamie Foxx în Ray e ca şi când ai avea la dispoziţie o maşină a timpului, ce te-a transportat în vremea în care a trăit şi a creat o figură emblematică a muzicii R&B, Ray Charles.
Crescut pe o plantaţie din nordul Floridei, Ray Charles Robinson îşi pierde vederea la vârsta de şapte ani. Ajutat de puternica şi independenta sa mamă, îşi găseşte chemarea în faţa clapelor, la pian.
Filmul urmăreşte 30 de ani din cariera artistului, încununată de o mulţime de premii, bani, dar întunecată de un aspect mai puţin cunoscut al vieţii sale, dependenţa de droguri. Foxx îşi intră perfect în rol, interpretarea sa de excepţie fiind recompensată în 2005 cu un premiu Oscar.