Şi, chiar dacă cosmogonia religioasă elenă începe cu Geea (Gaia), bunica tuturor zeilor, identificată cu însăşi planeta noastră - reprezentată rar şi nesemnificativ pe ecran (Whoppi Goldberg, în 1992, şi Margot Kidder, în 1994, ar fi cele mai ilustre nume - dar într-un context ecologic, nicidecum mitic) - nu e o noutate pentru nimeni că vedeta mitologiei ecranizate rămâne urmaşul ei, Zeus/Jupiter, prezent în nu mai puţin de şaizeci şi patru de filme, începând din 1912, când a apărut pentru prima oară (din câte se mai ştie), jucat de Axel Ringvall, în filmul suedez Jupiter pa jorden (scenariul şi regia: Georg af Klercker).

Dar mai semnificative decât numerele şi ordinea cronologică sunt numele celor mai însemnaţi actori ce s-au identificat vreodată cu Suveranul Olimpului.

I-au dat viaţă Anthony Quinn, într-o serie de televiziune din 1994, despre aventurile lui Hercule, Rolf Hoppe (în comedia muzicală după Offenbach Orpheus in der Unterwelt - Horst Bonnet, 1975), Denis Quilley (într-o transpunere TV a aceleiaşi opere, de Derek Bailey, 1983), Jean Topart (în serialul TV Ulysse 31, Bernard Deyriès şi Kyosuke Mikuriya, 1981), Ernest Graves (în ridicolul debut al lui Arnold Schwarzenegeer, Hercules in New York, Arthur Allan Seidelman, 1969), Sean Bean (în puerilul Percy Jackson & the Olympians: The Lightning Thief, Chris Columbus, 2010), ba chiar şi Hulk Hogan, în Little Hercules in 3-D (Mohamed Khashoggi, 2009)... 

Cel mai puternic s-a întipărit în memorie prestaţia lui Sir Laurence Olivier ca Zeus, din celebrul "Clash of the Titans" (Desmond Davis, 1981) - măcar prin prestigiul şi ţinuta imperială a interpretului, că altfel filmul consta mai mult în efecte speciale (impresionante, la vremea respectivă!).

De altfel, genericul mai cuprindea şi alte nume de răsunet, printre care Claire Bloom (Hera), Ursula Andress (Afrodita), Burgess Meredith (Ammon), Flora Robson (vrăjitoare stygiană), şi alţii. Acelaşi Clash of the Titans a fost refăcut în 2010 de Louis Leterrier, cu Liam Neeson în rolul lui Zeus. Şi de data asta, scopul au fost efectele speciale (desigur, proporţional mai evoluate decât în urmă cu treizeci de ani, dar mult mai puţin surprinzătoare în raport cu expectativele contemporane - mai ales că se folosea şi subterfugiul unui fals 3D), iar mijloacele, câţiva actori: Sam Worthington (Perseu), Ralph Fiennes (Hades), Gemma Aterton (Io), Pete Postlethwaite (Spyros), Elizabeth McGovern (Marmara).

Dintre semizei, cel mai faimos e Hercule, simbolul forţei fizice

Dintre semizei, ştim bine că cel mai faimos e Hercule, simbolul forţei fizice, care a beneficiat la rândul lui de patruzeci şi patru de filme - ciudat, începând abia din 1948, cu parodia de animaţie Popeye Meets Hercule (regia: Bill Tyla), în interpretarea (vocală) a lui Jackson Beck. Zece ani mai târziu, a urmat celebrul Le fatiche di Ercole, de Pietro Francisi, cu Steve Reeves şi Sylva Koscina - care în anii şaizeci îi fermeca pe tovarăşii mei de joacă - şi, în continuare, felurite variaţiuni pe aceeaşi temă, care de care mai trăsnite şi involuntar comice: Ercole e la regina di Lidia, La vendetta di Ercole, Gli Amori di Ercole, Ercole alla conquista di Atlantide, Ercole al centro della terra - de astea două, ambele cu Reg Park, comedii savuroase.

O abordare cât de cât mai serioasă a propus Don Chaffey, în 1963, cu Jason and the Argonauts - din nou, film de efecte speciale, onorabil pentru vremea lui, cu Todd Armstrong (Jason), Nigel Green (Hercule), Niall MacGinnis (Zeus), Honor Blackman (Hera), ş.a. - după care s-au mai înşirat vreo duzină de prostioare, vreme de şase ani, până la mai sus menţionatul Hercules in New York, cu Schwarzy. Şi mai departe, încă trei decenii de nimicuri, ca s-ajungem la The Immortals, de Tarsem Singh, lansat în 2011. Pe Hercule l-a jucat Steve Byers, în compania unor nume ilustre ca Mickey Rourke (Hyperion), John Hurt (Zeus bătrân), Stephen McHattie (Casandru - personaj proaspăt inventat!), sau Henry Cavill (Tezeu).

Şi Tezeu (că tot veni vorba) se poate lăuda cu douăzeci şi opt de filme, iar din urmă-i vine tare Perseu, cu zece filme - dintre care merită să fie menţionate doar cele două versiuni deja pomenite ale spectacularului Clash of the Titans, cu Harry Hamlin (1981) şi Sam Worthington (2010). Tot sub chipul lui Worthington, îl vom găsi în sequel-ul Wrath of the Titans (2012, regia Jonathan Liebesman).

...Cât priveşte eroii, cel mai celebru este Ulise, reîntors printre noi în 1909, cu Le retour d'Ulysse, de André Calmettes şi Charles Le Bargy, în interpretarea lui Paul Mounet

...Cât priveşte eroii, cu ditamai cincizeci şi opt de titluri, nimeni altul decât Ulise, reîntors printre noi în 1909, cu Le retour d'Ulysse, de André Calmettes şi Charles Le Bargy, în interpretarea lui Paul Mounet. În deceniile următoare, a continuat să apară cu o oarecare ritmicitate, distingându-se pentru prima oară sub chipul lui Kirk Douglas, în Ulisse (1954), de Mario Camerini, alături de Silvana Mangano, Anthony Quinn şi Rossana Podestà. Doi ani mai târziu s-a făcut celebrul "Helen of Troy", al lui Robert Wise, cu Rossana Podestà, Sir Cedric Hardwicke, Brigitte Bardot etc - şi, în rolul lui Ulise, Torin Thatcher. În continuare, pelicule de duzină, până la respectabilul serial "L'odissea" (1968 – a rulat  la TVR, mult mai târziu), de Franco Rossi, Piero Schivazappa şi Mario Bava, cu Bekim Fehmiu şi Irene Papas.

Odiseea lui Koncealovski, cu Assante în rolul lui Odiseu, e pe cât de amplă şi ambiţioasă, pe atât de serios şi echilibrat lucrată, cu mult stil şi cu o rigoare care investeşte legendara operă a lui Homer cu un remarcabil tandem de grandoare şi credibilitate...

Şi a fost nevoie să mai treacă treizeci de ani, până la următoarea tratare filmică de real interes - culmea, tot ca serial TV, deşi produs de Francis Ford Coppola: Odiseea lui Andrei Koncealovski, cu Armand Assante şi Greta Scacchi, plus Isabella Rossellini (Atena), Eric Roberts (Eurimach), Irene Papas (Anticleea), Geraldine Chaplin (Euricleea), Christopher Lee (Tiresias), Vanessa Williams (Calypso), Michael J. Pollard (Aeolus), Yorgo Voyagis (Agamemnon). Datând din perioada încă foarte bună a lui Koncealovski, filmul e pe cât de amplu şi ambiţios, pe atât de serios şi echilibrat, lucrat cu mult stil şi cu o rigoare care investeşte legendara operă a lui Homer, în primul şi-n primul rând, cu un remarcabil tandem de grandoare şi credibilitate. Intrat astfel sub tutela televiziunii,

Odiseu şi-a continuat evoluţia tot pe micile ecrane (unde a mai apărut, printre altele, şi în Helen of Troy, 2003, de John Kent Harrison, în interpretarea lui Nigel Whitmey), fără să le mai părăsească până în 2007, când a recucerit sălile de cinema cu Troy, al lui William Petersen, cu Sean Bean, pe lângă Brad Pitt (Ahile), Eric Bana (Hector), Orlando Bloom (Paris), Julie Christie (Thetis), Peter O'Toole (Priam): o viziune lucidă şi de conţinut, lucrată cu profesionalism serios, asupra legendarului război din Iliada...

Mult mai puţin cunoscut până nu demult (cel puţin nouă, culturilor de filiaţie greco-romană), în ultimii patruzeci şi cinci de ani s-a impus în chip surprinzător, cu nouăsprezece filme, temutul zeu nordic Thor, purtătorul ciocanului aducător de trăsnet . Între 1966 şi 1996, s-a tot plimbat de pe un ecran de televizor pe altul, prin diverse filmuleţe de inspiraţie Marvel - pentru ca în 2005 să ajungă şi pe peliculă, în scurtmetrajul lui Mark Diestler Reality Round-Up: Superhero Edition- deşi nu personal, ci ca personaj al filmului din film (Jason Boyles).

A continuat cu câteva filme video, iar în 2009 iar şi-a încercat norocul pe marele ecran - tot într-un scurtmetraj, şi tot cu o abordare din perspectivă contemporană: Thor, de Jordan Burbank, cu Jeremy Frutkin.

Abia în 2011, Thor se va înfăţişa în sfârşit într-un film cu drepturi depline - superproducţia lui Kenneth Branagh, cu Chris Hemsworth în rolul titular, şi o suită formată din Natalie Portman, Anthony Hopkins, Tom Hiddleston, Stellan Skarsgard, Rene Russo, Adriana Barraza... Prin această producţie, Studiurile Marvel îşi extind universul filmic spre a cuprinde şi un nou tip de supererou, coborât printre muritorii de rând tocmai din legendarul tărâm al zeilor, Asgard.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aşteptăm şi pe pagina noastră de Facebook!